27.5 C
București
marți, 16 aprilie 2024 - 15:57
No menu items!

Gazonul de pe National Arena, schimbat până în martie

spot_img

Primăria Capitalei ar putea schimba din nou gazonul de pe Stadionul Naţional “Lia Manoliu” (National Arena) până în primăvară. Surse din cadrul Administraţiei Lacuri, Parcuri şi Agrement Bucureşti (ALPAB) au declarat pentru Sursa Zilei că o nouă suprafaţă de joc ar trebui să fie gata până în martie. Această operațiune ar presupune înlocuirea gazonului existent cu altul nou.

Mai există însă şi varianta tratării suprafeţei existente, în acest moment însă Federaţia Română de Fotbal s-a arătat nemulţumită de starea suprafeţei de joc.

Ar fi pentru a patra oară când gazonul de pe National Arena ar fi schimbat. Ultima oară, suprafaţa de joc a fost înlocuită în luna septembrie, înainte de partida disputată de Naţionala României a disputat-o în faţa Andorei. Costurile s-ar fi ridicat atunci la aproximativ 700 000 de euro.

Înainte de finala Europa League, disputată la Bucureşti, în această primăvară, suprafaţa montată de municipalitate a costat circa un milion de euro.

Noua suprafaţă de joc ar trebui instalată până la realuarea Ligii I la fotbal după pauza de iarnă, în martie.

National Arena a fost reabilitat vreme de 4 ani( din 2007), cu multe amânări și controverse legate de costurile exorbitante în timp de criză economică. Costurile estimate ale reconstrucției se ridică la 234 de milioane de euro. A fost inaugurat în septembrie 2011. (Liviu Moşoiu)