12.4 C
București
joi, 25 aprilie 2024 - 3:55
No menu items!

Gabriel Oprea: Jandarmeria Română este forța adevărată pentru siguranța cetățenilor

spot_img

Vicepremierul pentru securitate națională, ministrul afacerilor interne, a participat vineri la bilanțul Jandarmeriei pentru 2014

Oprea_Jandarmerie_bilant

Ca structură militară a Ministerului Afacerilor Interne (MAI), caracterizată prin disciplină și spirit de camaraderie, Jandarmeria Română a câștigat respectul și încrederea românilor, fiind prezentă de fiecare dată acolo unde a fost nevoie, a spus, joi, vicepremierul pentru securitate națională, ministrul afacerilor interne Gabriel Oprea, la bilanțul Jandarmeriei pentru 2014. 

Jandarmeria Română înseamnă mai mult decât militarii care asigură ordinea la meciurile de fotbal sau la adunările publice unde o fac foarte bine. Înseamnă mai mult decât acei oameni curajoși, care, împreună cu celelalte structuri, pompieri, militari, sunt acolo unde cetățenii au nevoie.

Jandarmeria Română înseamnă principala forță a Ministerului Afacerilor Interne în gestionarea situațiilor în care viața sau siguranța cetățenilor români sunt în pericol.

 Jandarmeria Română, stimați colegi, este forța adevărată pentru siguranța cetățenilor!

 Au spus-o și colegii din sistemul de securitate națională, actualul context de securitate din regiune impune ca toate structurile din sistemul de securitate națională, apărare și ordine publică, deci și Jandarmeria, să fie pregătite să facă față acestor provocări total atipice. Fiindcă, pe primul plan punem siguranța românilor.

Vorbind de ceea ce se întâmplă în regiune, în Crimeea, în statele din Uniunea Europeană, cred că cel mai important lucru este faptul că România astăzi, prin contribuția dumneavoastră la sistemul de securitate națională, este o țară care generează stabilitate și securitate în regiune. Este un lucru excepțional! Să nu uităm de unde am plecat.

România este astăzi un stat membru al NATO și membru al UE, ne respectăm întotdeauna angajamentele, suntem un partener de încredere și participăm, alături de partenerii noștri, în misiuni internaționale.

Militarii români – jandarmii și militarii Armatei Române – au luptat în teatrele de operații pentru că sunt patrioți, își iubesc țara, luptă pentru prestigiul României, iar în acest război împotriva terorismului internațional luptă pentru liniștea copiilor noștri. Săptămâna trecută, 25 de jandarmi și 5 polițiști au plecat în teatrul de operațiuni din Afganistan într-o nouă misiune de mentorat.

 Iar dacă dumneavoastră, militarii, toți cei din sistemul de securitate națională, depuneți și un jurământ, „jur să-mi apăr țara chiar cu prețul vieții” (…) atunci este nevoie ca decidenții politici din stat să se bată, în sensul bun al cuvântului, pentru ca dumneavoastră, militarii, când mergeți în misiuni importante, pentru a asigura securitatea națională a României aici, în țară, sau în teatrele de operațiuni, să știți că drepturile dumneavoastră, familia, copiii sunt apărați de colegii dumneavoastră, de structurile din care faceți parte, de Ministerul Afacerilor Interne, de statul român. Cred că este cea mai importantă caracteristică a structurilor de securitate națională, a oamenilor din aceste structuri, faptul că nu lăsăm pe nimeni în urmă.

Eu cred că dumneavoastră simțiți clar ce vreau să spun. Este important, și să știți că am găsit și sprijin în Guvernul României, ca să putem găsi soluții pentru toate aceste lucruri foarte importante.

 Am angajat soțiile unor colegi din Poliție, Jandarmerie, din structurile din cadrul sistemului securității naționale. Am făcut acest lucru și la Armată și am procedat la fel și aici, în ministerul nostru.

 Am găsit cadrul legal pentru ca fiii unor colegi care au murit la datorie să poată urma cariera părinților lor. Și eu, la 10 ani, când tatăl meu, căpitan în Armata Română a murit, am vrut să urmez cariera tatălui meu.

 Acestea sunt lucrurile cele mai importante pentru moralul oamenilor care jură să-și apere țara. Dincolo de vorbe, rămân întotdeauna faptele, moralul contează extraordinar în instituțiile de forță (…).

 Ne-am bătut împreună și am găsit soluții, la decidenții politici, la Guvern, pentru drepturile dumneavoastră financiare, pentru echipament, pentru logistică, am găsit soluții să încadrăm la timp promoțiile de ofițeri și subofițeri, fiindcă așa trebuie într-un stat de drept, membru al UE și NATO.

 Faptul că sunteți acolo unde românii au nevoie, în situații grele, în situații de urgență, pentru a asigura ordinea publică și că vă faceți datoria, face ca românii să aibă încredere în dumneavoastră, în pompieri, în polițiști, jandarmi, armată, în sistemul de securitate națională.

 Am spus-o și ieri, la bilanțul Poliției, în actualul context de securitate, trebuie să avem o dezbatere publică sinceră, cu toți actorii societății civile, cu structurile de securitate, cu partidele politice, cu mediul academic despre siguranța noastră, a cetățenilor români (…). Eu am mare încredere în sistemul de securitate națională, o spun foarte clar, n-am avut alte funcții decât în acest domeniu – administrație și securitate națională (…). Ca un om pregătit în cadrul structurilor militare, un om educat de Armata Română, știu că trebuie să mă bat, în sensul bun al cuvântului, din Parlament, Guvern, ca cetățean, pentru drepturile structurilor de securitate națională care, în orice stat, asigură siguranța cetățenilor.

Domnule inspector general, spuneați că mai aveți nevoie de mașini pentru mobilitate (…). O să le suplimentăm de la 300 la 600, pentru că este nevoie și trebuie să vă ajutăm.

 Stimați colegi, vreau să vă spun că am mare încredere în dumneavoastră. Este nevoie să vă faceți datoria, să menținem această încredere a românilor în dumneavoastră, să fiți aproape de oamenii necăjiți, de oamenii care au nevoie de dreptate și adevăr. Împreună trebuie să menținem încrederea și prestigiul sistemului de securitate națională. Sunteți prima linie de apărare: dumneavoastră, polițiștii și pompierii.

 Este important, stimați colegi, să lucrați în echipă la nivelul Jandarmeriei Române, la Ministerul Afacerilor Interne și la nivelul structurilor de securitate naționale.

Gabriel Oprea
vicepremier pentru securitate națională, ministrul afacerilor interne

R.D.