20.9 C
București
joi, 28 martie 2024 - 19:08
No menu items!

Furtunile au făcut ravagii în țară. „Bilanțul” Inspectoratului pentru Situații de Urgență

spot_img

În ultimele 24 de ore, pompierii militari au intervenit în 11 judeţe pentru înlăturarea efectelor negative ale ploilor abundente. Peste 40 de arbori au căzut pe carosabil sau maşini, iar mai multe imobile, curţi şi subsoluri au fost inundate.

Reprezentanții Inspectoratului General pentru Situaţii de Urgenţă (IGSU) au precizat, marți, într-un comunicat de presă, că, în ultimele 24 de ore, la nivel naţional au fost emise 91 atenţionări şi avertizări imediate Cod Galben şi Cod Portocaliu de ploi, intensificări ale vântului, descărcări electrice şi grindină de mici dimensiuni.

Furtunile au provocat pagube în 26 localităţi din 11 judeţe, respectiv Alba, Argeş, Bacău, Bihor, Brăila, Braşov, Buzău, Cluj, Călăraşi, Caraş-Severin, Constanţa, Covasna, Dâmboviţa, Gorj, Galaţi, Giurgiu, Hunedoara, Harghita, Ilfov, Ialomiţa, Neamţ, Prahova, Sibiu, Satu-Mare, Sălaj, Suceava, Teleorman, Timiş, Tulcea, Vaslui, Vâlcea, Vrancea, precum şi în municipiul Bucureşti.

Pompierii au acţionat în sprijinul populaţiei şi administraţiei publice locale pentru înlăturarea a 42 de arbori de pe carosabil sau autoturisme şi pentru evacuarea apei din 7 imobile, 6 anexe, 13 curţi şi 6 subsoluri. De asemenea, vântul puternic a afectat patru acoperişuri, mai precizează oficialii IGSU.

Din cauza ploilor şi aluviunilor de pe carosabil, circulaţia rutieră pe DN 1, în zona localităţii Sinaia, judeţul Prahova şi pe DJ 203K, în zona localităţii Lopătari, din Buzău, s-a desfăşurat cu dificultate, iar echipe specializate au intervenit pentru remedierea situaţiei.

Potrivit acestora, marţi dimineaţa, la nivel naţional nu mai erau înregistrate situaţii care să impună intervenţia echipajelor de pompieri militari.

Având în vedere că şi în următoarea perioadă de timp sunt prognozate fenomene meteorologice periculoase în mare parte a ţării, IGSU le recomandă cetăţenilor ca, pe timpul căderilor de grindină sau a descărcărilor electrice, să se adăpostească în locuinţe sau în alte spaţii care le asigură protecţia şi să deconecteze aparatura casnică.

De asemenea, pentru limitarea posibilelor pagube generate de vântul puternic, parcarea autoturismelor ar trebui să se realizeze în zone ferite, la distanţă faţă de copaci sau stâlpi de electricitate.

R.D.