12.4 C
București
joi, 25 aprilie 2024 - 4:37
No menu items!

Fuga lui Cătălin Cherecheș, desprinsă din filme. Tot ce a făcut până când a fost prins în Germania

spot_img

Fostul primar al municipiului Baia Mare, Cătălin Cherecheş, condamnat definitiv la 5 ani de închisoare, a ieşit din ţară vineri dimineață, înainte de pronunţarea sentinţei, prin punctul de frontieră Petea, sub identitatea unei rude. Se îndreaptă spre Budapesta, iar trei zile mai târziu este prins în Augsburg în timp ce se ascundea în mașina mătușii. 

Filmul ultimelor zile din libertate ale primarului din Satu Mare a fost redat de autorități.

Vineri, 24 noiembrie, ora 7:45 – 7:50, Cătălin Cherecheș părăsește România cu un taxi, folosind identitatea și actele vărului său, prin PCTF Petea, cu direcția Budapesta.

Pe traseul către Budapesta, acesta s-a oprit în două locuri pe autostradă, de unde a achiziționat bunuri personale, așa cum a povestit taximetristul care l-a transportat.

După ora 13:00, ajunge la Budapesta. Pe baza reconstituirii polițienești a traseului, Cătălin Cherecheș a fost văzut în zona Operei din Budapesta.

Ajuns în capitala Ungariei, Cătălin Cherecheș a căutat un magazin de telefonie mobilă. De acolo a achiziționat câteva cartele telefonice GSM. Ulterior a încercat să activeze două dintre ele, însă eșuează, nu se descurcă.

Cătălin Cherecheș se întoarce spre zona Operei, iar timp de aproape o oră a stat la terasa unui hotel. Se duce apoi la barul terasei și vorbește cu barmanul. Îi cere acestuia să-i se facă o comandă online pe o aplicație pentru a ajunge cu o mașină în Germania. Barmanul a găsit mașina și i-a transmis că drumul va costa 1.400 de euro. Cătălin Cherecheș este de acord și precizează că va plăti cash.

După ora 15:00, Cătălin Cherecheș s-a urcat în autoturism și a plecat spre Germania, cu destinația orașul Ulm. Ajunge la destinație în jurul orei 02:00.

Duminică, 26 noiembrie, Cătălin Cherecheș nu părăsește casa mătușii sale. Polițiștii români, maghiari și germani se apropie de el cu reconstituirea traseului prin mărturiile taximetriștilor, barmanului și obținerea imaginilor de pe camerele de supraveghere.

În cursul zilei de luni, rămâne ascuns în casă. Mătușa lui sună după un taxi, afirmând că vrea să meargă într-o direcție anume. Acest apel se va dovedi mai târziu o pistă falsă, în speranța inducerii în eroare a polițiștilor. Cătălin Cherecheș aflase deja că este dat în urmărire europeană.

Marți, spre seară, mătușa pleacă de acasă cu mașina proprie. Mașina gonește nebunește cu peste 200 de km la oră spre Augsburg. Pe bancheta din spate, culcat, se află Cătălin Cherecheș.

Ajunși în zona gării, Cătălin Cherecheș rămâne ascuns în mașină. Mătușa iese din autoturism și se îndreaptă spre stația de taxi. Se tocmește cu un taximetrist pentru destinația Austria, dar nu se înțelege la preț cu el.

O mașină a Poliției din Bavaria se îndreaptă spre mașina mătușii, unde se află Cătălin Cherecheș. Acesta este somat să iasă din mașină și să se legitimeze. Se panichează, refuză să se legitimeze și încearcă să fugă.

Poliția bavareză era însoțită îndeaproape de trupele speciale mobile SEK (Spezialeinsatzkommando). Acestea au intervenit imediat, l-au prins și l-au reținut pe Cătălin Cherecheș. În cadrul procedurii standard de intervenție, Cherecheș lovește și se zbate să fie eliberat. Folosirea forței de către trupele mobile este inevitabilă. Așa se explică și urmele de sânge de pe fața primarului.

Potrivit PresseAugsburg, la 27 noiembrie, Parchetul General din München luase la cunoștință faptul că persoana urmărită se afla în zona metropolitană a orașului München. Prin urmare, Parchetul General din München a dispus măsuri de supraveghere și de monitorizare a telecomunicațiilor, în urma cărora, la 28 noiembrie 2023, a fost stabilit locul unde se află suspectul și a fost efectuată o arestare în jurul orei 18:30 în zona Gării Centrale din Augsburg.

Poliția din Bavaria îl duce la secție, unde urmează procedura clasică. Interogatoriu, percheziție corporală, identificare în baza de date, verificarea autenticității documentelor. După aproximativ o oră de la capturare a fost anunțată Poliția Română.

Cherecheș avea la el echivalentul a peste 3.000 de euro. Asupra lui au mai fost găsite cartea de identitate, o carte de identitate emisă de autoritățile italiene și două legitimații: una de deputat și o alta de militar în rezervă, eliberată acum trei ani. Cea din urmă – spun surse din Poliție – ar fi fost eliberată de o asociație din Maramureș, fără ca primarul Cherecheș să fi avut vreodată vreo calitate oficială în Ministerul de Interne.

Organizația a transmis că legitimația i-a fost acordată lui Cherecheș, potrivit statutului, care prevede că „se pot face membri onorifici persoanele din administrația publică locală care și-au adus un aport în sprijinirea asociației.”

Rezidență în Villa Literno, cuib al mafiei cu puternice afaceri în Maramureș

Cătălin Cherecheș avea asupra lui și un act de identitate italian emis în Villa Literno. Aceasta este o localitate din provincia Caserta, regiunea Campania, unde își are reședința un puternic grup mafiot cu afaceri în Maramureș.

În 2015, autoritățile italiene au arestat în Casal di Principe, un sat chiar lânga Villa Literno, 42 de mafioți. Chiar în Villa Literno, anchetatorii au descoperit un buncăr care era folosit pentru a ascunde mafioți fugari, au declarat atunci carabinierii pentru CNN.

Mafioții din Villa Literno, unde își are rezidența Catalin Chereches, aveau puternice legături de afaceri chiar în Maramureș. Gazeta de Maramures a publicat în 2014 un articol în care detalia afacerile mafioților italieni cu români din Baia Mare. Chereches era deja primar al acestui oraș din 2011.

Cătălin Cherecheș se află acum la penitenciarul din Augsburg-Gablingen, după ce judecătorul a decis ca acesta să fie încarcerat imediat.

                                                                                                      Adina Bucur Silav