Fostul șef al Fiscului, Sorin Blejnar, scapă de judecată în dosarul “Motorina”

Sorin Blejnar scapă de judecată în dosarul

Sorin Blejnar scapă de judecată în dosarul "Motorina"

Dosarul “Motorina”, în care fostul șef al Fiscului, Sorin Blejnar, este judecat pentru constituire sau sprijinire de grup infracțional organizat, evaziune fiscală și spălare de bani va fi returnat procurorilor Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism Brașov pentru refacerea urmaririi penale.

Decizia a fost luată marți de magistrații Tribunalului Brașov.

Pe 4 decembrie, Sorin Blejnar a cerut Tribunalului Brașov ca dosarul să fie returnat DIICOT “pentru ilegala sesizare a instanțelor de judecată” în cazul sau.

Președintele Tribunalului Brașov, Alina Mioc, declara la acea dată că au fost invocate mai multe excepții ale inculpaților, Blejnar invocând nulitatea urmăririi penale raportat la faptul că nu sunt descrise faptele care i se impută nici în rezoluția de începere a urmăririi penale, nici în punerea în mișcare a urmăririi penale sau în rechizitoriu.

“Altă excepție invocată de Sorin Blejnar a fost aceea că lipsește urmărirea penală față de persoana sa și că nu s-au administrat niciun fel de probe pe care el le-a solicitat în cadrul urmăririi penale”, mai spunea judecătoarea.

În septembrie, fostul șef al Fiscului Sorin Blejnar și alți 16 inculpați au fost trimiși în judecată de DIICOT Brașov pentru constituire sau sprijinire de grup infracțional organizat, evaziune fiscală și spălare de bani în dosarul “Motorina”.

R.D.

NICIUN COMENTARIU