20.9 C
București
joi, 28 martie 2024 - 17:11
No menu items!

Foști miniștri scoși din ancheta Microsoft, după ce faptele s-au prescris

spot_img

DNA anunţă stadiul dosarelor Microsoft, menţionând că acuzaţiile faţă de foştii miniştri Ecaterina Andronescu, Mihai Tănăsescu, Dan Nica, Adriana Ţicău, Daniel Funeriu, Alexandru Athanasiu şi Şerban Mihăilescu au fost clasate.

„La data de 08 ianuarie 2018, faţă de Andronescu Ecaterina, ministrul Educaţiei şi Cercetării în perioada 28 decembrie 2000-19 iunie 2003; 22 decembrie 2008 – 1 octombrie 2009; ministrul Educaţiei, Cercetării şi Inovării în perioada 2008-2012, Tănăsescu Mihai-Nicolae, ministru al Finanţelor Publice în perioada 2000 -2004 şi Mihăilescu Petru Şerban, ministru coordonator al SGG în perioada decembrie 2000 – octombrie 2003, s-a dispus soluţia clasării conform art. 16 alin. 1 lit. f din Codul de Procedură Penală, întrucât în cazul infracţiunilor reţinute în sarcina lor (constând în iniţierea, avizarea cu nerespectarea prevederilor legale a unor hotărâri de guvern, în perioada 2000- 2004, prin care erau favorizate anumite firme în contextul menţionat mai sus) s-a împlinit termenul de prescripţie a răspunderii penale”, transmite DNA, printr-un comunicat de presă.

Procurorii menţionează că şi în cazul celorlalţi trei foşti miniştri, Dan Nica, Adriana Ţicău şi Alexandru Athanasiu, toţi acuzaţi de abuz în serviciu, fapte s-au prescris, dispunându-se clasarea acuzaţiilor.

„Termenul general de prescripţie pentru infracţiunea de abuz în serviciu este de 10 ani. Referitor la această infracţiune, data săvârşirii ultimei acţiuni este 21.10.2004, data adoptării Hotărârii de Guvern nr.1778/21.10.2004, moment de la care a început să curgă termenul general de prescripţie a răspunderii penale (şi nu de la data producerii prejudiciului efectiv, respectiv data de 15 aprilie 2009, momentul plăţii ultimei rate aferente contractului nr. 0115RO/15.04.2004) – Conform Deciziei nr. 18/30.01.2014 pronunţată de Î.C.C.J. – Completul de 5 Judecători în dosarul nr. 4963/1/2013 în ceea ce priveşte momentul consumării infracţiunii de abuz în serviciu”, a explicat DNA.

În ceea ce îl priveşte pe Daniel Funeriu, fost ministru al Educaţiei, procurorii au constatat că nu a comis nicio faptă penală.

„Faţă de FUNERIU PETRU – DANIEL, ministru al Educaţiei şi Cercetării în perioada 2009 – 2012, s-a dispus soluţia clasării, în conformitate cu prevederile art. 16 alin. 1 lit. b din Codul de Procedură Penală („fapta nu este prevăzută de legea penală ori nu a fost săvârşită cu vinovăţia prevăzută de lege”), întrucât semnarea de către acesta a „Notei privind licenţele pentru produse Microsoft utilizate de către MECTS în şcoli”, nu era de natură să producă efecte juridice, aceasta fiind întocmită în „scopul exclusiv al raportării şi al informării cu privire la evoluţia procesului de soluţionare a unor probleme specifice, la stadiul implementării documentelor de politici publice şi/sau a actelor normative”, arată DNA.

„Faţă de Funeriu Petru-Daniel, ministru al Educaţiei şi Cercetării în perioada 2009 – 2012, s-a dispus soluţia clasării (..), întrucât semnarea de către acesta a ”Notei privind licenţele pentru produse Microsoft utilizate de către MECTS în şcoli”, nu era de natură să producă efecte juridice, aceasta fiind întocmită în ”scopul exclusiv al raportării şi al informării cu privire la evoluţia procesului de soluţionare a unor probleme specifice, la stadiul implementării documentelor de politici publice şi/sau a actelor normative””, au transmis procurorii.

În ceea ce îi priveşte pe Claudiu Florică şi Dinu Pescariu, acuzaţi de spălare de bani, aceştia au fost trimişi în judecată, cauza aflându-se pe rolul Tribunalului Bucureşti.

„În legătură cu împrejurarea că faţă de unele fapte s-a dispus efectuarea urmăririi penale in personam după împlinirea termenului de prescripţie, dar şi cu privire la alte aspecte legate de modul de efectuare/neefectuare a unor acte, la data de 17 iulie 2017, procurorul şef al DNA a solicitat Inspecţiei Judiciare să facă verificări sub aspectul respectării normelor de procedură penală de către procurorul de caz care a instrumentat iniţial această cauză (mediatizată prin comunicatul nr 1342/VIII/3 din 26 septembrie 2014), pentru a se stabili dacă au fost sau nu săvârşite abateri disciplinare din cele prevăzute de Legea privind statutul judecătorilor şi procurorilor”, mai precizează DNA.

Mihaiela Iorga, procurorul care a instrumentat dosarului Microsoft, susţine că nu are ce să îşi reproşeze privind activitatea în această cauză, menţionând că şi-a făcut treaba. Precizarea, după clasarea acuzaţiilor în privinţa mai multor foşti miniştri, ca urmare a prescripţiei. „Prescripţia trebuie să ştii să o calculezi şi trebuie să stabileşti corect momentul consumării infracţiunii, momentul epuizării infracţiunii. Ce să-mi reproşez eu? Eu, până la momentul la care am predat dosarul, mi-am facut treaba. De acolo, nu ştiu ce s-a întâmplat şi nu am ce să comentez. Dar ar fi trist să clasezi cauza pentru dorinţa de a face rău cuiva”, a declarat, la solicitarea Mediafax, Mihaiela Iorga.

Andrei Tudor