15.5 C
București
joi, 25 aprilie 2024 - 18:49
No menu items!

FORBES. Două brazilience în topul celor mai bine plătite modele din lume – Gisele Bundchen și Adriana Lima

spot_img
foto: hudabeauty.com

Gisele Bundchen, 33 de ani, a fost desemnată, pentru al şaptelea an consecutiv, cel mai bine plătit manechin din lume. Potrivit revistei Forbes, modelul brazilian a obținut venituri de 42 de milioane de dolari în perioada iunie 2012 – iunie 2013.

Veniturile obţinute de Gisele Bundchen provin din contractele de modă şi din alte colaborări comerciale, de exemplu, cu producătorul de pantofi brazilian Grendene, companie în care deţine o parte din acţiuni. De asemenea, top-modelul, mamă a doi copii, câştigă milioane de dolari din compania sa de produse cosmetice ecologice, Sejaa, dar şi din contracte de promovare încheiate cu companii precum Pantene, Oral-B şi Sky HDTV, potrivit contactmusic.com.

foto: therichest.com

Locul II în top este ocupat de Miranda Kerr (foto sus), soţia actorului Orlando Bloom, care a câştigat 7,2 milioane de dolari în perioada iunie 2012 – iunie 2013. Australianca în vârstă de 30 de ani, devenită în 2007 „înger” al casei de modă Victoria’s Secret, deţine o linie de cosmetice, Kora Organics, pe care a lansat-o în 2009. În plus, Kerr, care anul trecut ocupa locul al şaptelea în acest top, este imaginea unor companii precum Mango, David Jones, Lipton, Quantas.

foto: wallarc.com

Poziţia a treia în top este ocupată de brazilianca Adriana Lima (foto sus), cu venituri de 6 milioane de dolari. Majoritatea veniturilor provin din colaborarea cu casa de modă Victoria’s Secret, Lima, în vârstă de 32 de ani, fiind „îngerul” cel mai longeviv al brandului (din 2000). De asemenea, Lima – mamă a două fetiţe, cu partenerul ei de viaţă, baschetbalistul sârb Marko Jaric – are încheiate contracte de promovare cu branduri precum Miu Miu, Donna Karan, Mavi Jeans şi Metrocity.

foto: reese-riley.com

Pe locul IV se află modelul britanic Kate Moss (foto sus), în vârstă de 39 de ani, care a obţinut, în perioada iunie 2012 – iunie 2013, venituri de 5,7 milioane de dolari, în principal datorită campaniilor publicitare pentru Vogue Eyewear, Rimmel, Versace şi Liu-Jo.

foto: jasmology.com

Poziţia a cincea este ocupată de Liu Wen (foto sus), în vârstă de 25 de ani, unul dintre cele mai cunoscute top-modele chineze. Ea a avut în ultimul an venituri de 4,3 milioane de dolari, rezultate mai ales din contracte cu H&M, Estee Lauder, Calvin Klein şi Hugo Boss. Wen este, de asemenea, primul top-model chinez al casei de modă Victoria’s Secret.

Topul este completat, în ordine, de Hilary Rhoda (4 milioane de dolari), Carolyn Murphy (3,6 milioane de dolari), Joan Smalls (3,5 milioane de dolari), Candice Swanepoel (3,3 milioane de dolari) şi Lara Stone (3,2 milioane de dolari).

R.D.