Focuri de armă pe străzile Capitalei. Pe cine au vrut să oprească polițiștii de la Rutieră

Polițiștii rutieri au surprins, în noaptea de joi spre vineri, în trafic, un tânăr de 16 ani, care conducea o mașină de lux cu numere străine și care nu a oprit la semnalele acestora, gonind pe străzile Capitalei.

Oamenii legii au plecat în urmărirea acestuia, iar, când au ajuns într-o zonă fără participanți la trafic, la bariera de pe șoseaua Petricani, au tras 17 focuri de armă, dintre care 11 spre autoturismul condus de băiat.

Tânărul era în mașină cu fratele său, cu 10 ani mai mare decât el.

“Șoferul urmărit a oprit în cele din urmă în zona Pantelimon, dar, în manevrele sale, când a dat cu mașina în spate, a acroșat și un polițist, pe care l-a accident la picior. El a fost transportat la spital pentru a primi îngrijiri medicale. La examenul etilotest șoferul a avut rezultatul zero, dar la cel antidrog rezultatul a fost pozitiv”, a declarat, vineri, Ovidiu Munteanu, reprezentantul Brigăzii Rutiere a Capitalei.

Potrivit acestuia, șoferul de 16 ani este cercetat pentru conducere fără permis auto și este prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 2 pentru a se lua măsurile legale.

Polițiștii rutieri au efectuat joi noapte o acțiune pentru menținerea climatului de ordine și siguranță pe arterele Capitalei.

În urma acțiunii, au mai fost reținute 10 permise auto, s-au întocmit patru dosare penale pentru consum de alcool și s-au aplicat peste 120 de sancțiuni.

 

NICIUN COMENTARIU