7.8 C
București
sâmbătă, 20 aprilie 2024 - 11:01
No menu items!

Florence, cățelușa căreia i-au fost amputate două lăbuțe

spot_img

florence1

Unei cățelușe din Marea Britanie i-au fost amputate două lăbuțe și i-au fost extrași dinții, în urma neglijenței stăpânului său, potrivit dailymail.co.uk.

După ce vecinii au văzut în ce stare se află cățelușa, au anunțat o organizație pentru prevenirea cruzimii împotriva animalelor, RSPCA (Royal Society for the Prevention of Cruelty to Animals), care au dus-o la un cabinet veterinar.

florence

Stăpânul cățelușei, Derek Goldsmith, în vârstă de 64 de ani, și-a neglijat patrupedul, care a ajuns în situația în care blana lui a devenit atât de încurcată, încât i-a provocat răni în jurul lăbuțelor. De asemenea, cățelușa a suferit afecțiuni grave și asupra dinților.

Pentru a fi salvată, medicii veterinari au fost nevoiți să-i amputeze două membre și să-i extragă dinții.

Bărbatul va răspunde penal pentru cruzime împotriva animalelor. El a declarat anchetatorilor că a evitat s-o ducă la un cabinet veterinar, deoarece i-a fost teamă că după ce medicii veterinari vor vedea în ce stare se află cățelușa, va fi luată de lângă el.

Cățelușa, numită acum Florence, a fost adoptată de către Karan Branagh, care o va ajuta să se adapteze noului stil de viață pe două lăbuțe.

florence2

D.M.