9.6 C
București
sâmbătă, 20 aprilie 2024 - 0:46
No menu items!

Fiul judecătoarei din dosarul bancherilor, găsit de DIICOT în casa unuia dintre interlopi

spot_img

Băiatul judecătoarei pe mâna căreia a ajuns dosarul în care funcţionarii BRD şi oamenii de afaceri Marius Locic şi Vasile Creştin sunt acuzaţi de înşelăciune, fals, spălare de bani şi crimă organizată, se afla chiar în casa lui Dumitru Creştin, fratele omului de afaceri pentru care DIICOT a cerut arestarea preventivă.

Tânărul este căsătorit cu fiica lui Dumitru Creştin şi se afla în casa socrului său în dimineaţa în care procurorii DIICOT au declanşat percheziţiile.

Judecătorul desemnat să autorizeze percheziţiile a  fost chiar preşedinta secţia a doua penală din cadrul Curţii de Apel Bucureşti, Elena Ursulescu. După cum Sursa Zilei v-a informat încă de acum două zile, magistratul s-a abţinut să ia o decizie în privinţa autorizaţiilor de percheziţie, fără să motiveze, după patru ore în care a studiat dosarul.

Vasile Creştin, considerat principalul beneficiar al creditelor ilegale de la BRD, nu este de găsit, procurorii cerând arestarea lui în lipsă.

Mihaela Maia