14.3 C
București
vineri, 19 aprilie 2024 - 15:14
No menu items!

Fire Phone, telefonul cu ecran care face imaginile 3D. VIDEO

spot_img

Smartphone-ul este produs de compania Amazon

fire phone

Compania americană Amazon a prezentat smartphone-ul Fire Phone, cu ecran care face imaginile să pară 3D şi software care recunoaşte, utilizând camerele dispozitivului, atât produse comerciale, cât şi artă.

Smartphone-ul ar putea funcţiona, însă, mai mult ca o casă mobilă de marcat, parte a strategiei Amazon de a-şi creşte vânzările de muzică în format digital, conţinut video, dar şi alte produse comercializate pe site-ul companiei, potrivit cotidianului Wall Street Journal, citat de Mediafax.

Amazon speră ca funcţiile diferite să ajute smartphone-ul să iasă în evidenţă pe o piaţă aglomerată, dominată de Apple şi Samsung.

Fire Phone are patru camere care pot urmări faţa utilizatorului pentru a ajuta ecranul să afişeze imagini aparent 3D şi permit utilizarea funcţiei de scroll pe pagini web sau cărţi electronice doar prin înclinarea dispozitivului.

fire phone 2

Smartphone-ul va fi disponibil în SUA, începând din 25 iulie, la preţuri de la 199 de dolari şi până la 299 de dolari cu abonament pe doi ani. Fără contract, telefonul se va vinde cu 649-749 dolari, potrivit amazon.

Fire Phone are ecran de 4,7 inci, uşor mai mare decât cel al iPhone, şi cameră de 13 megapixeli.

„Încercăm să facem ceva diferit şi mai bun. Există clienţi care vor găsi aceste funcţii utile şi le vor adopta”, a declarat directorul general al Amazon, Jeff Bezos, la prezentarea produsului.

Şeful companiei de retail a demonstrat funcţia „Firefly”, care permite telefonului să recunoască, folosind camera şi mai mulţi senzori, produse aflate la vânzare, semne, muzică sau emisiuni TV.

„Poţi face ceva în câteva secunde. Un utilizator poate îndrepta telefonul către un pachet de gumă şi să-l comande online. De asemenea, poate îndrepta telefonul către o pictură pentru a afla mai multe despre artist”, a spus Bezos.

 Olimpia Diaconiuc