Fiica lui Robin Williams renunță la rețelele de socializare

Tânăra a explicat că lumea încearcă să profite de fotografiile actorului pe care ea și familia ei le-au postat pe rețelele de socializare

zelda and robin williams

Zelda Williams, fiica regretatului actor Robin Williams, a anunțat că renunță la rețelele de socializare, cel puțin temporar, considerând că este judecată prea aspru de alți useri după moartea tatălui său, informează joi EFE.

Într-un mesaj postat pe contul său de Instagram și de Twitter, tânăra în vârstă de 25 de ani a explicat că lumea încearcă să profite de fotografiile actorului pe care ea și familia ei le-au postat pe rețelele de socializare și că mulți useri comentează numărul prea mare de poze.

„Este crud și nepotrivit”, a scris fiica lui Robin Williams.

„Fotografiile pe care le am alături de el îmi sunt dragi și trebuie să rămână în familie, nu să fie împărtășite pe rețelele de socializare”, afirmă Zelda. Tânără a declarat că regretă că este nevoită să renunțe la conturile sale de pe rețelele de socializare, „pentru o bună bucată de vreme sau pentru totdeauna”.

Ultimul mesaj al lui Williams, postat pe contul ei de Instagram, a fost pentru a o felicite de ziua ei de naștere.

„La mulți ani domnișoarei Zelda Rae Williams! Împlinești azi un sfert de secol, dar vei rămâne mereu fetița tatii. Te iubesc!”, i-a scris regretatul actor.

C.A.

NICIUN COMENTARIU