6.7 C
București
sâmbătă, 20 aprilie 2024 - 5:57
No menu items!

Festival de tatuaje la București. FOTOGALERIE

spot_img

A cincea ediție a Convenției Internaționale de Tatuaje a avut loc la București într-o atmosferă electrizantă

Tatuaje_SZ 9 

Zeci de artiști tatuatori au participat, la sfârșitul săptămânii trecute, la a cincea ediție a Convenția Internațională a Tatuajelor. Piercing, freak show-uri, suspendări corporale, concerte şi multe alte evenimente au avut loc în cadrul acestui festival, organizat în București, la Turbohalle.

Vedetele convenţiei, Gaby & Victor Peralta au venit tocmai din Argentina pentru a uimi cu profesionalismul lor. Alături de ei, a fost prezent și Emilio Gonzalez, din Venezuela, însoţit de America Norono Orea, un model de frumuseţe feminină aflată în completarea celui mai excentric artist sculptor de trupuri umane, unul dintre puţinii artişti din lumea modificărilor corporale neconvenţionale care a studiat medicina şi a aplicat-o în artă. Pentru publicul major şi cu sânge rece, au fost organizate demonstraţii şi freak-show-uri impresionante, iar invitații au suspendat voluntari din public folosindu-se de pielea acestora, dezvăluind și multe secrete bine păstrate din tainele antice, tribale.

Organizatorii au alcătuit și un program pe măsură, cu proiecţii de film şi variate concerte, de la hip-hop, cu Sisu, El Nino şi invitaţii lor, concerte de pian, şi DJ set-uri dub, rock şi pop. Nu a lipsit din program nici incendiarul show erotic marca Kennya & Jessica şi activarea Comunităţii Bărboşilor şi Mustăcioşilor din România printr-un concurs tematic. Fetele au fost aşteptate pe Facebook pentru a se înscrie în preselecţia Miss Tattoo Convention Bucharest 2014.

Eveniment a fost organizat de Next Level Tattoo în colaborare cu Asociaţia Tattoo and Piercing România şi UETA – United European Tattoo Artists.