Felix Bănilă șochează la CSM: Protocoalele au fost doar o metodologie deja existentă pusă pe hârtie

Procurorul Felix Bănilă, propunerea ministrului Justiţiei pentru funcţia de procuror-şef al DIICOT, a declarat, marţi, fiind întrebat despre protocoalele semnate cu SRI, că nu înţelege de ce acestea au fost secretizate, precizând că nu intenţionează să semneze alte astfel de documente.

“În ceea ce priveşte protocoalele, eu nu am avut nicio atribuţiune, eu am fost o verigă în Ministerul Public. Ca opinie, persoanal, eu nu am înţeles de ce au fost secretizate pentru că practic nu se face altceva decât să se pună pe hârtie o metodologie deja existentă”, a declarat Felix Bănilă, la audierea în şedinţa Secţiei pentru procurori a CSM.

Solicitat să spună dacă mai are de gând să semneze unele protocoale noi cu serviciile de informaţii, Bănilă a răspuns: “Nu, exclus aşa ceva”.

Săptămâna trecută, SRI anunţa că directorul SRI, Eduard Hellvig, a demarat procedura de desecretizare a protocolului de cooperare dintre Serviciul Român de Informaţii (SRI), Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (PÎCCJ) şi Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (ÎCCJ), semnat în anul 2009. Serviciul preciza că a trimis deja documentele pentru a fi consultate şi validate de către Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

Andrei Tudor

NICIUN COMENTARIU