12.4 C
București
vineri, 29 martie 2024 - 2:03
No menu items!

EXPLOZIE la un depozit de carburanți de lângă Kiev. Patru pompieri au murit / VIDEO

spot_img

Explozia urmată de incendiu s-a declanșat luni seara la un rezervor cu o capacitate de 900 m3, iar flăcările s-au propagat ulterior și la celelalte rezervoare.

explozie_incendiu_kiev

Cel puțin patru pompieri au murit în urma incendiului care a izbucnit luni seara la un depozit petrolifer de lângă Kiev, relatează marți agenția de presă UNN, citând o sursă din cadrul Serviciului pentru Situații de Urgență.

Ministrul de interne ucrainean, Arsen Avakov, a anunțat marți dimineața o explozie puternică produsă în zona cisternelor cuprinse de flăcări de la baza petroliferă de lângă Vasilkov (30 km sud-vest de Kiev), precum și mobilizarea Gărzii Naționale de urgență.

„Explozie la baza petroliferă de lângă Vasilkov. Gigantică. Au murit pompieri. Serviciul pentru Situații de Urgență a mobilizat tot ce a putut. Garda Națională a fost mobilizată de urgență„, a scris Avakov pe contul său de Twitter. Mai târziu, el a precizat că șase pompieri au fost spitalizați.

Incendiul s-a declanșat luni seara la un rezervor cu o capacitate de 900 m3, iar flăcările s-au propagat ulterior și la celelalte rezervoare.

https://www.youtube.com/watch?v=piFHxAzki4I

Mass media ucrainene au transmis că flăcările s-au extins deja la toate cele 17 cisterne cu petrol din acest depozit, ridicându-se până la înălțimea unui bloc cu 9 etaje. Surse au precizat că fiecare cisternă are o capacitate de aproximativ 5.000 de tone.

Cauza probabilă a incendiului este manipularea neglijentă în timpul unei încercări de furt de combustibil, a transmis Unian.

R.D.