9.8 C
București
marți, 23 aprilie 2024 - 23:57
No menu items!

EXCLUSIV. Rocadă la Finanțe: Secretarul de stat Doltu schimbă, din nou, funcția cu reprezentantul României la Banca Mondială

spot_img

Secretarul de Stat în Ministerul Finanțelor Publice, Claudiu Doltu (foto dreapta), va fi reprezentantul României la Banca Mondială (BM) în locul lui Ștefan Nanu (foto stânga), potrivit unor surse oficiale guvernamentale. Acesta din urmă va prelua funcția actualului responsabil din Finanțe pe relația ECOFIN. Rocada ar urma să aibă loc în această vară, după ce mandatul lui Nanu la Banca Mondială va fi expirat.

Cei doi au mai făcut schimb de funcții în anul 2009, când Ștefan Nanu – atunci în poziția de Director general al Trezoreriei Statului – a fost numit ca reprezentant al României la Banca Mondială pe mandatul premierului Călin Popescu Tăriceanu. La acea vreme, Nanu îl înlocuia pe Doltu, care la rândul său fusese numit pe 10 iulie 2006 în funția de reprezentant al României la Banca Mondială. Înainte de această funcție, Doltu fusese tot secretar de stat în Ministerul Finanțelor Publice.

Claudiu Doltu a fost, în anul 1999, consilier economic al Președintelui Emil Constantinescu, iar între anii 2000-2003 a fost consilier al Guvernatorului BNR. În 2005, pentru scurt timp, a ocupat funcția de subsecretar de stat în cadrul Ministerului Afacerilor Externe, apoi secretar de stat în Finanțe până în 2006, când a plecat la Banca Mondială.

La BM, Doltu a fost Alternate Executive, Director al Constituentei Olandeze, membru al Board-ului Grupului Băncii Mondiale, reprezentând interesele a 13 state. În 1995 a primit premiul Victor Slăvescu al Academiei Române. Este distins cu Ordinul Național pentru Merit în grad de Comandor al Republicii Franceze și cu Ordinul Național Steaua României în grad de Comandor.

Ștefan Nanu s-a aflat – anterior ocupării funcției de reprezentant al României la Banca Mondială – la conducerea Trezoreriei din aprilie 2007, după ce în precedenții doi ani ocupase postul de consilier personal al secretarului de stat responsabil de Trezorerie. El a lucrat în cadrul Ministerului Finanțelor din 1998, iar între decembrie 2004 și iunie 2005 a deținut un post de expert în piețe de capital în cadrul Cancelariei prim-ministrului.

Sursa Zilei