Evaluarea Națională 2018. Peste 150.000 de absolvenți de clasa a VIII-a sunt așteptați să participe la examen

evaluarea nationala 2018, examen, limba romana, evaluare nationala, men

Evaluarea Națională 2018. Peste 150.000 de absolvenţi de clasa a VIII-a sunt aşteptaţi să participe la sesiunea din acest an a Evaluării Naţionale, notează Agerpres. Examenul începe luni cu proba scrisă la Limba şi literatura română. Miercuri este programată proba la Matematică, iar joi – proba de limba şi literatura maternă.

Primele rezultate vor fi afişate pe 19 iunie, până la ora 12,00, iar în aceeaşi zi se pot depune contestaţii (în intervalul orar 14,00 – 19,00). Rezultatele finale vor fi afişate pe data de 23 iunie. 

Probele încep la ora 9,00, moment în care, în fiecare sală, vor fi distribuite subiectele. Accesul elevilor în săli este permis până la ora 8,30. Timpul destinat elaborării unei lucrări scrise este de 120 de minute, din momentul în care s-a încheiat distribuirea subiectelor fiecărui elev, potrivit unui comunicat al Ministerului Educaţiei Naţionale.

MEN reaminteşte că probele sunt monitorizate audio-video. “Este interzisă introducerea în sălile de examen a unor obiecte precum ghiozdane, rucsacuri, sacoşe, poşete etc., candidaţii având obligaţia de a lăsa obiectele menţionate în sala de depozitare a obiectelor personale, stabilită de comisia din unitatea de învăţământ/ centrul de examen în acest scop. Candidaţii care refuză să depoziteze obiectele respective în sala desemnată de comisie în acest scop nu sunt primiţi în examen”, arată comunicatul MEN. 

De asemenea, MEN precizează că este interzis accesul în săli cu orice fel de lucrări (manuale, dicţionare, notiţe, însemnări etc., care ar putea fi utilizate pentru rezolvarea subiectelor), precum şi cu orice mijloc electronic de calcul, de stocare de informaţii sau de comunicare: stick-uri de memorie, telefoane, tablete etc.

“Candidaţii trebuie să aibă asupra lor un act de identitate şi instrumente de scris cu cerneală sau pastă albastră pentru redactarea lucrărilor, creion negru pentru realizarea desenelor şi schemelor şi instrumente de desen la Matematică”, subliniază sursa citată. 

Potrivit metodologiei de organizare şi desfăşurare a EN VIII, cazurile de fraudă şi tentativă de fraudă sunt sancţionate cu excluderea din examen şi acordarea notei 1. 

Ministerul Educaţiei Naţionale pune la dispoziţie şi o linie TELVERDE pentru sesizarea eventualelor nereguli din cadrul Evaluării Naţionale. Astfel, numărul 0800801100 va fi disponibil în perioada 11 – 14 iunie, între orele 8,00 – 16,00, iar vineri, 15 iunie, între orele 8,00 – 14,00.  Media generală obţinută în cadrul EN VIII are o pondere de 80% în calculul mediei pe baza căreia se realizează admiterea în clasa a IX-a de liceu.

Alex Militaru

NICIUN COMENTARIU