4.8 C
București
marți, 19 martie 2024 - 4:37
No menu items!

Eugen Teodorovici: Fondul Suveran de Dezvoltare, înființat prin hotărâre de guvern

spot_img

Fondul Suveran de Dezvoltare şi Investiţii va fi înfiinţat printr-o Hotărâre de Guvern, după ce Curtea Constituţională a precizat că decizia de înfiinţare a Fondului trebuie luată printr-un act al administraţiei centrale, nu printr-o lege adoptată de Parlament, a declarat, joi, ministrul Finanţelor.

„Este un instrument util şi sunt convins că va fi folosit în economie în ansamblu, dar, după decizia Curţii Constituţionale, cred că paşii următori sunt la nivel de Guvern, emiterea unei Ordonanţe pentru a crea cadrul legal general pe care Curtea l-a invocat ca fiind necesar. Asta se va face pe timpul perioadei vacanţei parlamentare, iar pasul următor este emiterea unei Hotărâri de Guvern pentru a stabili mecanismul fondului”, a spus Eugen Teodorovici, ministrul Finanţelor.

„Deci Ordonanţa este pentru a stabili cadrul general nefăcând trimitere la un fond anume, ci doar creezi cadrul legal, când se pot înfiinţa în România astfel de instrumente financiare şi mai departe mai multe informaţii. HG-ul în schimb, efectiv va stabili fondul care a fost tot prin parlament stabilit şi respins de Curte”, a spus ministrul.

Curtea Constituţională a admis miercuri toate sesizările formulate de Opoziţie şi preşedintele Klaus Iohannis cu privire la Legea de înfiinţare a Fondului Suveran de Dezvoltare de Investiţii, motivând că un astfel de Fond trebuie înfiinţat prin hotărâre de guvern. Argumentul principal oferit în obiecţiile de neconstituţionalitate a fost că o astfel de decizie care să înfiinţeze Fondul Suveran de Dezvoltare şi Investiţii (FSDI) trebuie luată printr-un act al administraţiei centrale, nu printr-o lege adoptată de Parlament.

Emanuel Stan