Ernst&Young: Mediul imobiliar din România a devenit mai stabil pentru tranzacții

Ernst&Young: Mediul imobiliar din România a devenit mai stabil pentru tranzacții

 Ernst&Young: Mediul imobiliar din România a devenit mai stabil pentru tranzacții

Sectorul imobiliar din România a devenit mai stabil pentru tranzacţii, în timp ce, la nivel global, se așteaptă ca prețurile să înregistreze cel mai înalt nivel din ultimii ani, potrivit companiei de consultanță Ernst&Young România.

”Optimismul evident înregistrat de studiul nostru, chiar dacă precaut pe alocuri, sugerează că mediul imobiliar a devenit mai stabil pentru tranzacţii, ceea ce s-a văzut şi în nota optimistă în care a început acest an în România. Totuşi, în continuare, investitorii activi sunt interesaţi să cumpere proprietăţi cu standard cât mai ridicat, la preţuri sub nivelul pieţei”, a afirmat Horiana Istodor, Senior Manager în Departamentul de Evaluare şi Modelare Financiară al EY România.

Această evaluare a fost transmisă în contextul publicării studiului ”Global Capital Confidence Barometer”.

Una din tendințele identificate de studiu este că diferenţa între valorile de tranzacţionare estimate de cumpărători şi cele estimate de vânzători s-a redus spectaculos şi este de aşteptat să scadă în continuare în următoarele 12 luni. Acest fenomen sugerează o posibilă accelerare a tranzacţiilor spre sfârşitul acestui an.

De asemenea, responsabilii din domeniul imobiliar sunt mult mai încrezători în privinţa evoluţiei economiei globale decât în urmă cu şase luni. Astfel, 85% la sută dintre cei intervievaţi au răspuns că starea economiei globale este pe o tendinţă ascendentă sau stabilă, ceea ce reprezintă un procent în creştere cu 20% în cele şase luni cuprinse între octombrie 2012 şi aprilie 2013.

Studiul se bazează pe răspunsurile a 117 directori executivi din companii globale active în domeniul imobiliar, hotelier şi cel al construcţiilor.

Cele mai atractive destinaţii pentru investiţii imobiliare sunt India, China, Qatar şi Chile și Canada. Primul stat european este Germania, pe locul 15.

Volumul total al tranzacţiilor din real estate a atins 214 miliarde de USD în primul trimestru 2013, în creştere cu 23% faţă de anul trecut.

Vlad Bârleanu

NICIUN COMENTARIU