11.4 C
București
vineri, 29 martie 2024 - 8:45
No menu items!

Elevii se întorc miercuri la școală. Când se încheie acest an școlar

spot_img

Vacanţa de primăvară se încheie marţi, urmând ca miercuri, peste trei milioane de elevi din sistemul preuniversitar să se întoarcă la şcoală.

Potrivit structurii anului şcolar 2015-2016, publicată de Ministerul Educaţiei, elevii mai au cursuri între 4 aprilie şi 24 iunie, apoi intră în vacanţa de vară. Excepţie fac elevii din clasele a VIII-a şi a XII-a. Aceştia încheie mai devreme anul școlar pentru a susține Evaluarea Naţională şi Bacalaureatul. Astfel, elevii de clasa a VIII-a termină cursurile pe 17 iunie, iar cei de clasa a XII-a  – pe 3 iunie.

Tezele din semestrul al II-lea se susţin până pe 20 mai.

De asemenea, în lunile mai-iunie, elevii din clasele a II-a, a IV-a şi a VI-a vor susţine Evaluările Naţionale. Astfel, elevii de clasa a II-a susţin evaluarea în perioada 6-10 iunie (scriere şi citire în limba română şi matematică), cei de clasa a IV-a susțin evaluarea în perioada 30 mai – 2 iunie (română şi matematică), iar elevii de clasa a VI-a vor avea evaluarea pe 23 şi 24 mai (limbă şi comunicare; matematică şi ştiinţe).

Potrivit metodologiei de organizare a acestor evaluări naţionale, rezultatele nu se afişează şi nu se trec în catalog. Profesorii trebuie, însă, să construiască planuri individualizate de învăţare, pe baza cărora elevii să poată recupera materia. Rezultatele obținute la evaluări, precum şi planurile individuale le vor fi comunicate elevilor şi părinţilor individual, în condiţii de confidenţialitate.

R.D.