Elevii între 6 și 18 ani vor lua lecții în domeniul juridic de la procurori și judecători

Remus-Pricopie

Elevii cu vârste cuprinse între 6 și 18 ani vor lua lecții despre despre legislație, principii juridice și drepturi civice de la procurori și judecători, în urma semnării joi a unui protocol între reprezentanții Ministerului Educației și cei ai Justiției.

Protocolul a fost semnat de ministrul Educației Naționale, Remus Pricopie, ministrul delegat pentru Învățământ Superior, Cercetare Științifică și Dezvoltare Tehnologică, Mihnea Costoiu, ministrul Justiției, Robert Cazanciuc, președintele CSM, Oana Andreea Schmidt-Hăineală, și procurorul general Tiberiu Nițu.

Potrivit protocolului, instituțiile semnatare vor realiza un program de educare a elevilor din învățământul preuniversitar în spiritul respectului față de lege, al echității sociale și atitudinii civice.

Semnatarii protocolului își propun ca educația juridică să înceapă încă de la vârsta de integrare a copilului în învățământul obligatoriu prin facilitatea accesului la cunoștințe elementare de drept. Astfel, elevii vor avea ocazia să afle de la procurori și judecători informații legate de legislație, principii și norme civice și vor avea posibilitatea să viziteze instanțele și parchetele, să participe la concursuri cu teme juridice și la mese rotunde.

Procurorii, judecătorii și personalul de specialitate care vor participa la aceste activități vor fi selectați de reprezentanții Ministerului Public și de cei ai Consiliului Superior al Magistraturii.

Activitatea derulată de practicienii dreptului în temeiul protocolului nu constituie activitate didactică și se va realiza în mod voluntar și neremunerat.

NICIUN COMENTARIU