11.4 C
București
vineri, 29 martie 2024 - 9:52
No menu items!

Egipt: Mohamed Morsi va fi judecat pentru instigare la crimă

spot_img

Egipt: Mohamed Morsi va fi judecat pentru instigare la crimă

Fostul preşedinte egiptean Mohamed Morsi, destituit şi arestat de armată la 3 iulie, va fi judecat împreună cu alţi 14 responsabili şi membri ai Frăţiei Musulmane pentru „instigare  la crimă”, a anunţat Parchetul într-un comunicat fără a preciza o dată pentru proces, informează AFP.

Preşedintele islamist destituit va trebui să răspundă pentru moartea a cel puţin şapte manifestanţi la 5 decembrie 2012 în cursul marilor manifestaţii, fiind acuzat că vroia să islamizeze legislaţia celei mai populate ţări arabe după publicarea unui decret constituţional.

Printre cei 14 co-acuzaţi alături de Morsi figurează Essam al-Arian, numărul 2 al Partidului Libertăţii şi Justiţiei (PLJ), ramura politică al Frăţiei Musulmane, şi Mohamed Beltagi, fost parlamentar şi unul dintre ultimii lideri ai confreriei lui Morsi arestat de autorităţi joi, aminteşte AFP.

Deţinut în secret de la destituirea sa, Morsi este deja în detenţie pentru un caz implicând evadarea sa din închisoare în favoarea revoltei populare ce l-a răsturnat pe predecesorul său Hosni Mubarak la începutul anului 2011.

În acest prim caz, acuzaţiile se referă cu predilecție la ajutorul pe care l-a primit de la Hamas pentru a evada dintr-o închisoare unde regimul Mubarak l-a încarcerat la începutul anului 2011, cu puţin timp înainte de a fi înlăturat de la putere.

Cei mai înalţi lideri ai Frăţiei Musulmane, printre care Ghidul Suprem Mohamed Badie, trebuie de asemenea să răspundă pentru moartea mai multor protestatari anti-Morsi, de această dată acesta pentru adunările de la 30 iunie pe care armata s-a sprijinit pentru a îl destitui pe preşedinte.

Procesul acestora, deschis pentru scurt timp la 25 august, se va relua pe 29 octombrie.

C.I.