După ce a făcut piste de biciclete cu 10 milioane de euro, Oprescu aruncă bani pe sondaje despre piste

Bucureștenii vor fi întrebați pe banii lor, în perioada următoare, despre amenajarea pistelor de biclete

Oprescu bicicleta

După ce a cheltuit peste 10 milioane pentru piste de biciclete, primarul Capitalei, Sorin Oprescu vrea să cheltuiască peste 100.000 de euro pentru un studiu de piață și un sondaj de opinie privind amenajarea pistelor de biciclete.

Specialiștii din primăria Capitalei au lansat o licitație pentru „studiu privind elaborarea unui normativ local pentru amenajarea căilor proprii de circulație a bicicletelor în Municipiul București”.

Contractul are o valoare estimată la aproximativ 450.000 de lei, fără TVA, bani de la bugetul primăriei Capitalei, iar durata contractului este de 200 de zile, începând de la data atribuirii contractului.

Edilul Capitalei nu va organiza licitație electronică, termenul limită pentru depunerea documentelor este 11 noiembrie, în aceeași zi având loc și deschiderea ofertelor.

La începutul acestui an, au demarat lucrările de reamenjare a Căii Victoriei, care au costat 8,7 milioane de lei, fiind executate de firma Tehnologica Radion. Pistele pentru bicicliști amenajate pe această arteră au fost delimitate de benzile de circulatie, prin borduri înalte de 10 centimetri, iar trotuarele prin bolarzi. Circulația rutieră se desfășoară acum pe două benzi de ciruclație cu sens unic, șoferii fiind extrem de nemulțumiți.

Municipalitatea a alocat, în luna mai a acestui an, încă 10 milioane de euro pentru construirea unor noi piste de biciclete, după ce aceeași sumă a fost cheltuită până acum inutil. Inutil pentru că Primăria a trasat kilometri întregi de piste de biciclete fără să respecte avizele Poliției Rutiere.

Ș. Etveș

NICIUN COMENTARIU