După biroul de la MApN, Ponta ține ședința PSD într-o fostă bază militară secretă

Ședinţa Comitetului Executiv Naţional (CExN) se va desfășura, pe 30 iunie, în fosta bază militară secretă și fosta fabrică de armament de la Orăștie (județul Hunedoara)

tunuri_

Fosta bază secretă şi fabrică de muniţie din Orăştie, devenită între timp complex turistic de trei stele – singurul cu tematică militară din Europa, va găzdui, la sfârșitul lunii iunie, ședința Comitetului Executiv Național (CExN) al PSD, în care social-democrații ar trebui să-și stabilească strategia pentru alegerile prezidențiale.

Surse din PSD, citate de MEDIAFAX, au precizat că, pe 30 iunie, liderii social-democraţi din teritoriu, preşedinţi de organizaţii judeţene, preşedinţi de Consilii Judeţene, dar şi parlamentari PSD vor discuta, într-o şedinţă CExN lărgită, despre pregătirea partidului pentru alegerile prezidenţiale. În aceeași ședință se va stabili şi Regulamentul de organizare a alegerilor interne din partid pentru desemnarea candidatului PSD la funcţia de preşedinte al României. Reuniunea CExN de la Orăştie este foarte importantă, de asemenea, şi prin prisma faptului că precede şedinţa Consiliului Naţional, convocat pentru 1 august, şi Congresul, convocat pentru prima săptămână a lunii septembrie.

Apartamentul “Colonel”, Vila “General” și instrucție militară pentru oaspeții Arsenal Park

Potrivit MEDIAFAX, spațiul în care se vor reuni social-democraţii în Orăştie  -Complexul Arsenal Park –  este inedit prin conotaţiile sale de ordin militar. De altfel, pe site-ul complexului a apărut deja informaţia că în perioada 29 iunie – 2 iulie parcul este închis publicului.

Potrvit site-ului, Complexul Arsenal Park oferă oaspeţilor săi o nouă formă de vacanţă: experienţa cvasimilitară.

În perimetrul fostei fabrici de armamament din Orăştie s-a păstrat spiritul bărbătesc şi atmosfera de cazarmă, însă în locul atelierelor în ruină, a buncărelor şi depozitelor de muniţii a răsărit o oază modernă de vacanţă. Buncărele şi depozitele de muniţie abandonate ale fostei fabrici Rompiro au fost transformate în vile şi apartamente de lux.

Complexul Arsenal Park
pagina de prezentare

Complexul de vacanţă include 200 de locuri de cazare, iar turiştii excentrici pot dormi pe paturi amplasate pe afeturi de tun în Camera Tun, în TAB-uri, în camere simple de Ofiţer sau luxoase  – în Apartamente Colonel şi în Vile General.

Arsenal Park se întinde pe o suprafaţă de 88 de hectare, fiind situat în mijlocul unei păduri de foioase de la marginea municipiului Orăştie.

Aleile complexului turistic sunt străjuite de 70 de tunuri, TAB-uri, transportoare şenilate, dispozitive antirachetă, mitraliere şi tunuri antiaeriene, lansatoare de rachete, camioane militare, o ambulanţă militară, o locomotivă, un avion IAR 93, un elicopter Kamov Ka 26, acesta fiind cel mai mare muzeu de tehnică militară din România deschis publicului.

Oaspeţii au la dispoziţie un areal vast de terenuri pentru explorare şi o mulţime de activităţi: instrucţie militară, lupte de airsoft şi paintball, tir cu arme foc, cu arme de airsoft şi paintball, tir cu arcul, plimbări cu transportorul şenilat, concursuri de drezină, închiriere maşini de golf, biciclete, go-kart bikes, segway, etc.

Tarifele de cazare sunt în funcţie de tipul camerei, astfel: camera “soldat” cu 4 locuri costă 60 de euro, iar cea cu 6 locuri – 80 de euro; camera “ofiţer”, camera “tun” şi camera “tab” costă 35 de euro cu un singur pat şi 40 de euro cu pat dublu.

Apartamentul “Colonel’ de patru locuri, cu două paturi matrimoniale, costă 80 de Euro, în timp ce vila “General” de patru locuri, cu două paturi matrimoniale, costă 150 de euro.

Complexul oferă, contra cost, instrucţie militară, treasure hunt, lupte de Airsoft, lupte de Paintball, tir cu arme de paintball, tir cu arme de airsoft, plimbare cu transportul şenilat (850 lei tura de 30 de minute), tură enduro (150 lei/ora). Cei care aleg această distracţie vor putea trage şi cu muniţie de război, astfel: un pachet de 10 cartuşe Kalaşnicov costă 125 lei, în timp ce un pachet de 10 cartuşe Sniper Master costă 185 lei. Pot trage şi cu pistoale Glock sau Jerico, cu cartuşe de 9 mm, contra sumei de 100 lei/persoană.

Pentru 10 Euro pe zi oaspeţii au acces la piscina interioară, saună, cameră de relaxare, sala de fitness. Tratamentul “anticelulitic cu ciocolată şi mentă” costă 150 de lei/90 de minute, iar tratamentul “terapeutic pentru dureri de spate” costă 50 de lei/40 de minute.

Fabrica de muniţie a fost scoasă la vânzare în 2003 şi achiziţionată de societatea timişoreană Timco, membră a Bega Grup, deţinut de oamenii de afaceri Marius şi Emil Cristescu.

R.D.

NICIUN COMENTARIU