11.4 C
București
vineri, 29 martie 2024 - 10:19
No menu items!

Dumitru Creștin, din dosarul bancherilor, partener de fraude cu Mihai Necolaiciuc

spot_img

Unul dintre afaceriștii care apar în dosarul bancherilor, instrumentat acum de DIICOT, Dumitru Creștin, a fost trimis în judecată, la începutul lunii noiembrie, de procurorii Direcției Naționale Anticorupție, alături de două persoane, pentru complicitate la abuz în serviciu contra intereselor publice.
Potrivit rechizitoriului, la 13 iunie 2001, în urma unei licitații organizate prin Bursa Română de Mărfuri, între firma lui Creștin, Romtehno Invent SA (cu obiect de activitate declarat „intermedieri în comerțul cu produse diverse”) și CN CFR SA a fost încheiat un contract de achiziții pentru instalarea unui sistem de monitorizare a 100 km de cale ferată. Acest contract a fost câștigat în condițiile în care Romtehno Invent SA nu aveau niciun fel de activități și nici angajați, iar la licitație au mai depus oferte alte două societăți comerciale controlate de Cfreștin și celelelate două persoane.
La câteva zile de la semnarea contractului și în lunile următoare, Adrian Viorel Gașpar, Dumitru Creștin și Andrei Bogdan Gheorghiu au întocmit facturi fiscale fără ca firma acestora să fi efectuat vreo prestație în baza contractului menționat și au încasat în mod necuvenit suma totală de 4.862.160 RON (echivalentul a 1.673.145 USD calculat la cursul mediu de 29.060 lei/dolar).
Cu această sumă, CN CFR S.A s-a constituit parte civilă în procesul penal.
Dosarul s-a constituit prin disjungere din cel în care au fost trimiși în judecată Mihai Necolaiciuc și alte persoane din conducerea CFR SA pentru prejudicierea acestei companii cu suma de peste 18 milioane de euro.

Cristi Ciupercă