22.8 C
București
vineri, 29 martie 2024 - 14:18
No menu items!

Ducesa de Cambridge, însărcinată în zece săptămâni, afectată de greţurile matinale severe

spot_img

Kate Middleton s-a deplasat la casa părinţilor săi împreună cu fiul său, prinţul George, şi cu dădaca Maria Borallo

Kate-Middleton

Ducesa de Cambridge, însărcinată în zece săptămâni cu cel de-al doilea copil, s-a refugiat la vila părinţilor săi din Bucklebury, din cauza greţurilor matinale severe de care suferă, informează Daily Mail.

Potrivit sursei citate, Kate Middleton, în vârstă de 32 de ani, s-a deplasat la casa părinţilor săi împreună cu fiul său, prinţul George, şi cu dădaca Maria Borallo.

Astfel, ducesa a cerut ajutorul mamei sale, Carole Middleton, pentru a putea face faţă greţurilor severe de care suferă, la fel ca la prima sarcină. Daily Mail notează că cele două au încercat chiar şi tratamente alternative, pe care le-au găsit pe Internet.

Kate se simte atât de rău că vrea doar să stea cu familia sa şi să nu mai fie în atenţia publicului. Ea este extrem de apropiată de Carole, care este o bunică dedicată. Cu ea şi cu dădaca, Maria, Kate beneficiază de tot ajutorul de care are nevoie acum când nu se simte deloc bine. La Bucklebury este se simte relaxată şi în largul ei„, a declarat o sursă pentru Mail.

Să nu vă lăsaţi amăgiţi de faptul că ducesa nu este internată în spital. Ea se simte la fel de rău. Diferenţa este că acum doctorii au ştiu despre ce este vorba şi erau pregătiţi din timp. Totuşi, pentru ea nu este deloc uşor„, a mai spus o altă sursă.

Forma severă a greţurilor matinale în timpul sarcinii sau hyperemesis gravidarum, boală de care suferă ducesa de Cambridge, soţia prinţului William, afectează circa 1,5% dintre gravide, manifestându-se undeva începând cu săptămâna a patra pâna la a zecea de sarcină. Boala este caracterizată de scădere în greutate, stări de vomă greu de controlat, tulburări de ordin electrolitic şi de cele mai multe ori impune spitalizarea.

D.M.