Dragnea, huiduit la Piteşti de mai mulţi foşti angajaţi ai Arpechim

Liviu Dragnea a participat, miercuri, la Piteşti, la predarea a 15 microbuze şcolare repartizate judeţului Argeş

Liviu Dragnea_SZ

Vicepremierul Liviu Dragnea a fost huiduit, miercuri, la Piteşti, de mai mulţi foşti angajaţi ai rafinăriei Arpechim, obligaţi să restituie companiei OMV sume primite în urmă cu mai mulţi ani drept sporuri salariale. Dragnea a promis că se vor face demersuri pentru eşalonarea acestor executări.

Liviu Dragnea a participat, miercuri, la Piteşti, la predarea a 15 microbuze şcolare repartizate judeţului Argeş, din primul lot de 600 de microbuze achiziţionate de Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice.

Potrivit MEDIAFAX, la un moment dat, pe parcursul vizitei, la ieşirea din sediul Consiliului Judeţean, Dragnea a fost apostrofat şi huiduit de mai mulţi foşti angajaţi ai Arpechim, care i-au cerut să-i asculte. “Ascultaţi-ne şi pe noi o secundă, domnule Dragnea. Vă mulţumim şi pentru microbuze, dar suntem şí noi…, ascultaţi-ne…”, a spus un bărbat.

Ulterior, Liviu Dragnea a spus că vor fi făcute demersuri către conducerea OMV pentru a accepta “un moratoriu pentru o perioadă rezonabilă” sau pentru a eşalona executările în cazul foştilor angajaţi ai Arpechim.

În martie, aproximativ 300 de foşti şi actuali salariaţi ai rafinăriei Arpechim au participat la un marş şi la un miting de protest în centrul municipiului Piteşti, nemulţumiţi că trebuie să restituie companiei OMV sumele primite în urmă cu mai mulţi ani drept bonusuri şi sporuri salariale. Atunci, o delegaţie a protestatarilor a fost primită de reprezentanţii Prefecturii, aceştia reclamând că trebuie să returneze companiei OMV Petrom sumele primite sub formă de prime în cursul anilor trecuţi, după ce Petrom a câştigat în instanţă returnarea acestor sume.

Adrian Maghinici, preşedintele asociaţiei “Justiţie până la capăt”, organizație care apără interesele angajaţilor şi foştilor angajaţi ai OMV Petrom, declara corespondentului MEDIAFAX că oamenii sunt nevoiţi să returneze sume cuprinse între 5.000 şi 20.000 de euro de persoană, primite de-a lungul anilor drept prime de Paşti, de Crăciun sau de Ziua Petrolistului, în baza contractului colectiv de muncă.

Rafinăria Arpechim se află în proces de închidere, conform unui program aprobat în martie 2011 de Consiliul de Supraveghere al companiei OMV Petrom, care deţine pachetul majoritar al rafinăriei. Compania a renunţat, în 2009, la activitatea de pe platforma Arpechim, care era strâns legată de cea a combinatului Oltchim Râmnicu Vâlcea.

R.D.

NICIUN COMENTARIU