Dosarul “Zambaccian”: cererile de abținere formulate de trei judecători au fost respinse

Dosarul

Dosarul "Zambaccian": cererile de abținere formulate de trei judecători, respinse

Cererile de abţinere formulate de trei dintre cei cinci judecători repartizaţi să judece contestaţiile din dosarul “Zambaccian” al lui Adrian Năstase au fost respinse de Colegiul de conducere al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

Solicitările de abţinere au fost înaintate de judecătorii Ioana Bogdan, Cristina Rotaru şi Angela Dragne, care au motivat prin faptul că, anterior, s-au pronunţat în alte dosare ale fostului premier. În urma respingerii cererilor de către Colegiul de conducere al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie (ICCJ), cei trei magistraţi rămân însă în Completul de cinci în care au fost repartizaţi aleator pentru a judeca, pe 8 aprilie, contestaţiile din dosarul “Zambaccian”, în care Adrian Năstase a fost condamnat la trei ani de închisoare cu suspendare pentru şantaj şi a fost achitat pentru luare de mită.

Judecătorii Ioana Bogdan şi Cristina Rotaru au soluţionat, în etapa fondului, dosarul “Trofeul calităţii”, iar Angela Dragne a făcut parte din completul care a dispus achitarea persoanelor judecate în dosarul “Mătuşa Tamara”.

În dosarul “Zambaccian”, Adrian Năstase a fost condamnat, pe 30 martie 2012, la trei ani de închisoare cu suspendare pentru şantaj, fiind achitat pentru luare de mită. Soţia fostului premier, Dana Năstase, a fost condamnată tot la trei ani de închisoare cu suspendare, pentru “participaţie improprie la folosirea de documente false la autoritatea vamală”, fiind achitată pentru complicitate la luare de mită şi şantaj.

Fostul şef al Inspectoratului de Stat în Construcţii Irina Paula Jianu a primit o pedeapsă de trei ani de închisoare cu executare. Instanţa a dispus în cazul acesteia o pedeapsă de doi ani de închisoare pentru folosirea bunurilor societăţii comerciale împotriva scopurilor acesteia şi o altă pedeapsă, de trei ani de închisoare, pentru participaţie improprie la folosirea de documente false la vamă. Cele două pedepse au fost contopite, Jianu urmând să exercute pedeapsa cea mai grea, respectiv trei ani de închisoare, dacă sentinţa va deveni definitivă. Irina Jianu a fost achitată de magistraţi pentru dare de mită, spălare de bani şi fals intelectual, celelalte fapte pentru care procurorii o acuzaseră în acest dosar.

Instanţa a mai dispus atunci ca Adrian şi Dana Năstase să se prezinte trimestrial la Serviciul de probaţiune, să raporteze schimbarea domiciliului, să comunice şi să justifice schimbarea locului de muncă, arătând că nerespectarea obligaţiilor va duce la revocarea suspendării executării pedepsei.

Decizia din 30 martie 2012 a completului de trei judecători al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie a fost contestată la Completul de cinci judecători, care urmează să judece din 8 aprilie recursul în acest caz.

R.D.

NICIUN COMENTARIU