18.9 C
București
joi, 28 martie 2024 - 15:03
No menu items!

Dosarul Nana a ajuns la instanță. Ioana Băsescu va fi martor

spot_img

11 persoane au fost trimise în judecată în dosarul retrocedărilor ilegale de la Nana, pentru un prejudiciu adus statului de trei milioane de lei

nana

Procurorii susţin că, în cinci ani, cei 11 membri ai Comisiei de Fond Funciar şi complicii lor din comuna Nana au pus mâna pe 750 de hectare de teren la care nu avea dreptul. Au făcut cereri de retrocedare bazate pe documente false, făcute în numele altor persoane, printre care și copii. Parcelele au fost vândute, apoi, contra unor sume uriaşe.

În urmă cu aproximativ 7 ani am fost contactată de secretara de la Primăria comunei Nana (…) care mi-a spus că sunt moştenitoarea unei suprafeţe de teren (…) m-a întrebat să îi dau o împuternicire (…) să poată să vândă acest teren (…)

rechizitoriu dosar Nana

200 de hectare au fost vândute astfel, de la țăranii din comuna Nana, către o firmă din Italia. Printre cumpărători, şi Ioana Băsescu, fiica cea marea a fostului preşedinte al țării. De achiziţia terenurilor din Nana s-a ocupat fostul consilier prezidenţial Adrian Rădulescu, audiat ca martor.

Întrucât până la perfectarea actului nu doream să se cunoască faptul că terenurile urmau să fie achiziţionate de familia Băsescu i-am spus avocatei că potenţialul cumpărător este Elena Udrea.

declarație Adrian Rădulescu, dosar Nana

Fiica fostului preşedinte are doar calitatea de martor. Ioana Băsescu a plătit 4500 de euro pentru fiecare hectar, în total peste 1 milion de euro pentru terenurile care sunt acum sub sechestru. Fostul şef al statului a spus despre dosar că este făcut la comandă politică.

Primarul din Nana,Gheorghe Dobre, fost membru al comisei de fond funciar, este trimis în judecată, fiind acuzat de abuz în serviciu şi spălare de bani.

Opt funcţionari din Primăria comunei Nana, între care şi primarul Gheorghe Dobre, au fost trimişi în judecată, alături de alte trei persoane, pentru retrocedarea ilegală a unor terenuri, prejudiciul produs prin deciziile luate de membrii Comisiei de fond funciar fiind de peste trei milioane de lei.

Comisia de fond funciar a comunei Nana a soluţionat, în perioada mai 2006-decembrie 2010, 128 de cereri de retrocedare de terenuri agricole, aproximativ 44 la sută dintre aceste solicitări de revendicare fiind formulate în numele inculpaţilor, soţiilor sau soţilor, părinţilor, bunicilor acestora sau în numele altor rude sau afini, susţin anchetatorii.

Astfel, contrar dispoziţiilor legale care prevăd că cererea se depune personal sau prin mandatar, membrii grupului au săvârşit diverse manopere frauduloase, precum completarea ori falsificarea cererilor în modalitatea contrafacerii semnăturii titularului ori prin antedatare. De asemenea, aceştia au scris, au acceptat depunerea şi au înregistrat retroactiv în registrul special de fond funciar cereri care au fost depuse peste termenul de decădere prevăzut de legislaţia în domeniu, cereri despre care s-a stabilit că nu au fost semnate de titulari. Mai mult decât atât, din probatoriul administrat în cauză s-a stabilit că cererile nu cuprindeau toate datele şi elementele necesare, soluţionarea lor făcându-se în lipsa actelor prevăzute de lege (certificatul de deces al autorului terenului revendicat, certificatul de moştenitor sau declaraţia pe proprie răspundere).

rechizitoriu dosar Nana