14 C
București
joi, 18 aprilie 2024 - 15:29
No menu items!

DOSARUL „MITĂ LA HIDROELECTRICA”. Afaceristul Rareș Criste, audiat la DNA

spot_img

Criste Rares 2_SZ

Omul de afaceri Rareş Criste – administrator al firmei pentru care, potrivit procurorilor anticorupţie, se negocia cumpărarea de energie ieftină de la Hidroelectrica – s-a prezentat, luni, la Direcția Națională Anticorupție (DNA), pentru a fi audiat în dosarul în care au fost arestaţi Ioan Mihăilă și Eugen Brădean.

Rareș Criste, administrator al firmei Energon Power & Gas din Cluj, a fost citat să se prezinte în faţa anchetatorilor. Până în acest moment, oficialii DNA nu au precizat dacă omul de afaceri are vreo calitate în dosar.

Tribunalul Bucureşti a decis pe 24 octombrie, la propunerea procurorilor DNA, arestarea preventivă a lui Eugen Brădean – director de trading la Hidroelectrica – şi a lui Ioan Mihăilă – fost membru în Consiliul de Supraveghere al companiei şi fost consilier al ministrului delegat pentru energie Constantin Niță -, în dosarul privind vânzarea de energie.

Decizia a fost contestată de cei doi la Curtea de Apel Bucureşti, care a decis definitiv menţinerea măsurii preventive.

Ioan Mihăilă este acuzat de dare de mită, iar Eugen Brădean, de complicitate la luare de mită şi la dare de mită.

R.D.