13.9 C
București
joi, 25 aprilie 2024 - 1:18
No menu items!

DOSARUL EADS. Avocatul Doru Boștină, audiat pentru un posibil conflict de interese

spot_img

Casa sa de avocatură a reprezentat atât firma Fujitsu Siemens, cât și statul român, respectiv Ministerul Comunicațiilor

Bostina Doru

Avocatul Doru Boștină, acuzat într-un alt dosar al DNA că ar fi primit de la omul de afaceri Gruia Stoica trei milioane de euro pentru a afla preţul cerut de CFR Marfă la o licitaţie organizată de Complexul Energetic Oltenia, a fost printre primele persoane audiate în scandalul EADS – Microsoft.

În afara oamenilor politici sau a directorilor de companii, procurorii Direcției Naționale Anticorupție au audiat și avocați, în dosarul în care încearcă să lămurească misterele penale ale contractelor EADS. Astfel, potrivit unor surse judiciare, printre primii audiați în acest dosar a fost cunoscutul avocat Doru Boștină. Trimis în judecată pentru trafic de influență în dosarul omului de afaceri Gruia Stoica, avocatul Boștină s-a văzut nevoit să dea din nou ochii cu procurorii anticorupție la începutul lunii iulie.

Procurorii l-au chemat pe avocat pentru explicții legate de relațiile comerciale dintre societatea sa de avocatură, firma Fujistu și unele ministere. În cazul lui Boștină, există suspiciunea unui posibil conflict de interese, în care s-ar fi aflat Boștină, în contextul în care a acordat asistență juridică atât firmei Fujistu, cât și ministerului cu care s-a încheiat contractul cu această companie, Ministerul Comunicațiilor.

Până la acest moment, nu s-a început urmărirea penală față de vreo persoană fizică sau juridică în legătură cu aceste acuzații. În perioada imediat următoare, avocatul Boștină va veni din nou la DNA, pentru a depune documentele necesare în vederea clarificării situației.

Doru Boştină, prins de DNA în miezul dosarului Microsoft – EADS

Casa de avocatură Boştină şi Asociaţii a intermediat nu doar contractul Fujitsu Siemens Computers cu Ministerul Comunicaţiilor şi Societăţii Comunicaţionale, ci a şi susţinut negocierile finale cu EADS. Casa de avocatură Boştină a oferit consiliere juridică, a întocmit şi a negociat contractul cadru dintre FTS şi eADS.În 26 februarie 2008 – Fujitsu, Rom Aval şi casa de avocatură Boştină&Associates au intrat în negocieri cu Guvernul pentru suplimentarea contractului de furnizare de licenţe Microsoft cu 26 milioane de $.
În vederea obţinerii acestui contract, FTS a cerut ajutorul biroului de avocaţi Boştină şi Asociaţii, care a selectat, din 5 oferte, compania Colina. Pe 26 iunie 2008 FTS semnează contractul pentru furnizarea a 38.385 de licenţe în valoare de 26,2 milioane de dolari.

SURSA: Investigaţia internă a Fujitsu Siemnes Computers depusă la Parchetul din Viena

Acestea sunt doar câteva dintre motivele pentru care avocatul Doru Boştină, trimis în judecată pentru trafic de influenţă în dosarul Gruia Stoica, s-a numărat printre primii „martori” audiaţi în dosarul „Microsoft-EADS”.

De altfel, informaţiile Sursa Zilei arată că în cazul avocatului Doru Boștină, ca şi în cazul avocatului Cristian Costea, sunt verificate indiciile unui conflict de interese, întrucât aceeaşi casă de avocatură ar fi acordat asistență juridică atât firmei Fujistu cât și Guvernului român, reprezentat prin ministerul contractor – Comunicaţiile. Procurorii au declanşat până acum doar urmărirea penală „in rem”, pentru acuzaţii de abuz în serviciu, trafic de influenţă şi luare de mită. Procurorii au stâns mai mai multe informaţii relevante pentru caz, prin intermediul unor comisii rogatorii desfășurate timp de doi ani în bănci din Elveţia şi Austria, dar mai ales ca urmare a unui investigaţii derulate de Parchetul din Viena.

Cristi Ciupercă/Mihaela Chiper