Dosar penal pentru neglijenţă în serviciu în cazul copiilor intoxicaţi la şcoala din Tâncăbeşti

17 copii şi un profesor au ajuns miercuri la spital, intoxicaţi cu monoxid de carbon, deși inițial se credea că ar fi fost intoxicați cu vapor de clor

293551-smurd

Poliţiştii ilfoveni au deschis un dosar penal in rem în cazul incidentului produs, miercuri, la Şcoala Generală din Tâncăbeşti, în urma căruia 17 copii şi un profesor au ajuns la spital, intoxicaţi cu monoxid de carbon.

Oficiali din Poliția Ilfov au precizat că sub coordonarea procurorilor Parchetului de pe lângă Judecătoria Buftea, judiciariştii Poliţiei Snagov au deschis un dosar penal, in rem, pentru neglijenţă în serviciu, după ce, în prima fază a cercetărilor, fusese declanşată o anchetă pentru neluarea de măsuri legale de securitate şi sănătate în muncă.

Până acum, la Poliţia Snagov au fost audiate cadrele didactice ale şcolii. În plus, poliţiştii au stabilit că revizia la cele două centrale termice era făcută, iar echipele Gaz Sud care au verificat, după incident, cele două centrale termice ale unităţii de învăţământ, au anunţat că nu au constatat scurgeri de gaze.

Potrivit oficialilor MAI, analizele medicale la care au fost suspuşi copiii transportaţi la spitalele Grigore Alexandrescu şi Floreasca au relevat că aceştia aveau o concentraţie mare de monoxid de carbon în sânge.

Măsurătorile efectuate în şcoală au semnalat o creştere a valorilor monoxidului de carbon în unele încăperi, inclusiv în clasele în care se aflau copiii şi profesorul cărora li s-a făcut rău.

Iniţial, s-a crezut că elevii au fost intoxicaţi cu vapori de clor, substanţă care fusese folosită la curăţenie în şcoală.

Până la finalizarea verificărilor tehnice şi remedierea situaţiei, ministrul Gabriel Oprea a solicitat factorilor responsabili închiderea respectivei unităţi de învăţământ. Şcoala din Tâncăbeşti va fi redeschisă luni.

R.D.

NICIUN COMENTARIU