15.3 C
București
sâmbătă, 20 aprilie 2024 - 16:26
No menu items!

Donald Trump și Kim Jong-un s-au întâlnit cu premierul din Singapore

spot_img

Lumea întreagă numără orele rămase până la summitul istoric dintre Donald Trump şi Kim Jong-un, care va avea loc marți, la Singapore, la 04.00 dimineaţa, ora României, anunță știrileprotv.ro.

Până atunci, preşedintele american s-a întâlnit cu premierul ţării gazdă. Iar agenţia de presă nord-coreeană a anunţat duminică seară că cei doi lideri vor discuta despre o pace durabilă. Până la mult aşteptata întâlnire cu Kim Jong-un, preşedintele american Donald Trump a discutat cu premierul singaporez. Au avut o scurtă apariţie în fata jurnaliştilor.

Niciunul nu a făcut comentarii pentru presă, dar, în timp ce îşi ocupau locurile, Trump a putut fi auzit spunându-i premierului ţării gadza: ‘Avem o întâlnire foarte interesantă mâine şi cred că o să iasă foarte bine’. Tododata, oficiali americani şi nord-coreeni s-au întâlnit de dimineaţa la hotelul Ritz Carlton, pentru a stabili ultimele detalii. Au fost asediaţi de jurnaliştii curioşi, care nu le-au putut “extrage”, însă, nicio informaţie suplimentară.

Trump şi Kim Jong-in au ajuns ieri în Singapore şi se vor întâlni marți, la 9:00 dimineaţa, 4:00, ora României. Agenţia de presă nord-coreeană a anunţat duminică seară că cei doi lideri vor discuta despre o pace durabilă.

Kim Jong-un a părut relaxat şi a afişat un zâmbet larg la întâlnirea cu premierul singaporez, Lee Hsien Loong. După ce şi-au dat mâna în faţa jurnaliştilor, Kim Jong-un, însoţit la fiecare pas de gărzi de corp într-o permanentă stare de alertă, i-a prezentat gazdei oficialii care îl însoţesc în vizită istorică. Primul a fost Kim Yong-chol, fostul şef al spionilor, mâna dreaptă a liderului de la Phenian şi cel care a purtat negocieri cu americanii cu privire la agenda reuniunii. Au urmat miniştrii de externe şi cel al apărării.

Kim Jong-un i-a mulţumit în mai multe rânduri premierul din Singapore pentru găzduire şi a lăudat “condiţiile excelente oferite”. “Dacă summitul va avea rezultate pozitive, atunci eforturile guvernului din Singapore vor intra în istorie”, a spus Kim Jong-un.

Preşedintele nord-coreean, Kim Jong-un, a ajuns primul la Singapore, la bordul unui avion al companiei Air China. La hotelul St. Regis, unde e cazat, bodiguarzii lui Kim, împreună cu zeci de poliţişti şi angajaţi au făcut un scut uman în jurul intrării, blocând orice tentativă de a suprinde imagini cu sosirea lui.

Câteva ore mai târziu, a ajuns şi Donald Trump, venit direct de la summitul G7 din Canada. La plecare, Trump îşi declară intenţiile, mărturisind că are în faţă “o ocazie unică”. ”Cred că, cel puţin, vom avea o relaţie, vom începe un dialog. Cred că îmi voi da seama foarte repede dacă se va întâmpla ceva bun sau nu”, a spus Trump.

Preşedintele s-a cazat la hotelul Shangri La, şi el devenit în aceste zile teatrul unor operaţiuni de securitate extraordinare. De altfel, summitul dintre preşedintele SUA şi liderul nord-coreean va costa în jur de 15 milioane dolari, după cum a anunţat premierul din Singapore. Jumătate dintre bani sunt cheltuiţi doar pe măsurile de securitate.

Trump şi Kim se vor întâlni la hotelul Capella, de pe insula Sentosa, cuvânt care înseamnă “pace şi linişte”. Locul a fost ales strategic. Faptul că este înconjurat de apă îi ajută pe organizatori să ţină departe potenţiali indivizi indezirabili.

Alex Militaru