20.9 C
București
joi, 28 martie 2024 - 19:18
No menu items!

Doi suspecţi, audiaţi în cazul taximetristului înjunghiat vineri în Capitală

spot_img

atac-cutit

Doi bărbaţi suspectaţi că au înjunghiat un taximetrist pe Calea 13 Septembrie din Capitală, la sfârşitul săptămânii trecute, au fost ridicaţi de ofiţerii Serviciului Omoruri şi duşi la Poliţia Capitalei, pentru audieri.

În urma audierilor, anchetatorii vor decide dacă se impun măsuri preventive în cazul celor doi.

Taximetristul a fost înjunghiat vineri, în urma unui conflict cu doi bărbaţi care îi ceruseră să-i ducă într-un anumit loc. Potrivit Poliţiei, taximetristul a refuzat cursa, pe motiv că trebuie să mănânce, lucru care i-a enervat pe cei doi. În altercaţia care a urmat, taximetristul a fost înjunghiat, iar cei doi bărbaţi au fugit.

Victima, în vârstă de 35 de ani, a fost preluată de o ambulanţă şi transportată la Spitalul Universitar.

R.D.