15.3 C
București
sâmbătă, 20 aprilie 2024 - 16:34
No menu items!

Doi polițiști răniți de explozia unui cazan cu țuică

spot_img

Doi agenți de poliție din Maramureș au fost răniți după ce un cazan cu țuică, dintr-o fabrică ilegală de alcool, le-a explodat în față

fabrica ilegala alcool-685x320

Un alt muncitor a suferit și el arsuri de gradele 2 și 3.

Polițiștii au descins de miercuri dimineață la fabrica ilegală de alcool din localitatea Bușag, iar spre seară s-au întors la fața locului, pentru a-i identifica pe muncitori și pentru a ridica mai multe probe. Printre acestea, se număra și un cazan în care fierbea alcool. În momentul în care au vrut să-l ridice, cazanul, aflat sub presiune, a explodat.

Toți cei trei răniți, doi polițiști și un muncitor, au fost trasnportați la spital, dar starea de sănătate a unuia dintre agenți și a muncitorului s-a agravat, așa că au fost trasferați în Capitală, cu aeronavele SMURD. Celălalt polițist a rămas internat la Baia Mare, deoarece are arsuri doar pe față și viața nu îi este pusă în pericol.

Cu ocazia percheziţiilor a fost identificată instalaţia de producere a alcoolului în stare de funcţionare, iar în incinta societăţii percheziţionate au fost găsite mai multe recipiente cu alcool. Conducerea Politiei Române a dispus măsuri pentru ca transferul persoanelor rănite să se desfăşoare în condiţii de siguranţă şi asigură familiile victimelor de tot sprijinul în aceste momente grele.

comunicat IGPR

Inspectorii de muncă au deschis o anchetă, deoarece polițiștii se aflau în timpul serviciului.