Doi dintre răniţii în accidentul din Muntenegru nu au putut fi identificaţi

Autocar românesc, prăbușit într-o prăpastie în Muntenegru

Doi dintre răniții în accidentul din Muntenegru nu au putut fi identificați

Echipa medicală condusă de secretarul de stat Raed Arafat aflată la Podgoriţa a vizitat toţi românii internaţi în spital pentru a-i identifica în vederea transportării în ţară. Însă, în două cazuri grave, identificarea nu a fost încă posibilă.

Potrivit unui comunicat al Ministerului Afacerilor Externe (MAE), echipa medicală condusă de secretarul de stat din Ministerul Sănătăţii Raed Arafat, împreună cu echipa consulară a MAE, au încheiat vizitarea pacienţilor “pentru o evaluarea amănunţită a stării de sănătate a acestora”.

“De asemenea, s-a procedat la identificarea cetăţenilor români internaţi în spitalul din Podgoriţa. În două cazuri grave nu a fost posibilă încă identificarea cetăţenilor români”, se precizează în comunicatul MAE.

Potrivit sursei citate, reprezentanţii MAE, împreună cu Ambasada României, întreprind demersuri pe lângă autorităţile din Muntenegru pentru ca acestea să finalizeze procedurile de identificare, iar ulterior să fie încheiate formalităţile pentru transportul răniţilor şi repatrierea trupurilor neînsufleţite.

Raluca Dan

NICIUN COMENTARIU