Doi afaceriști și un politician reținuți în dosarul evaziunii de 2 milioane de euro

Evaziunea fiscală a fost cauzată în derularea unor contracte, din bani publici, cu mai multe primării din județul Bihor, susțin procurorii

catuse

Procurorii Parchetului Bihor au reţinut, marţi seară, trei dintre persoanele bănuite de prejudicierea statului cu aproape 2 milioane de euro, după ce poliţiştii Serviciului de Investigare a Fraudelor din Poliţia Bihor percheziţionaseră sediile unor firme şi locuinţe.

Parchetul Bihor a precizat, miercuri, într-un comunicat de presă, că omul de afaceri Dan Fechete, fostul consilier local PDL Cosmin Bonica, în prezent membru PNL şi administrator al unei societăţi comerciale, şi administratorul altor societăţi, Ioan Cozac, au fost reţinuţi pentru 24 de ore.

Potrivit MEDIAFAX, Cosmin Bonica, fost consilier local PDL în comuna Sânmartin, este de şase ani membru al PNL şi administrator al unei societăţi. În ultimii ani, Bonica a câștigat numeroase contracte pentru reabilitări de drumuri, de cămine culturale şi pentru introducerea sau extinderea unor reţele de apă şi canalizare.

La rândul lui, Dan Fechete, care deţine împreună cu un asociat o firmă de construcţii, a contractat, la mijlocul anilor 2000, construirea Orăşelului Copiilor, acoperirea Bazinului Olimpic şi apoi modernizarea şi extinderea Grădinii Zoologice din Oradea, dar şi numeroase lucrări de apă, canalizare, construire de poduri şi consolidări de baraje.

Parchetul Bihor precizează că, din cercetărilor efectuate până în prezent rezultă că,  în perioada 2011 – decembrie 2013, firma lui Bonica ar fi înregistrat în evidenţele contabile facturi fictive provenind de la alte două societăţi, ambele fără activitate, administrate de orădeanul Ioan Cozac. Iniţial, facturile au fost emise către firma lui Bonica, iar ulterior, din 2012, au fost “plimbate” întâi printr-o societate intermediară, administrată tot de Cosmin Bonica.

Aceeaşi sursă arată că circuitul facturilor avea un dublu rol, fiind folosite de Bonica pentru a-şi diminua TVA şi impozitul pe profit datorat statului, dar şi pentru a majora devizele unor lucrări publice pe care le avea de executat.

Anchetatorii au găsit mai multe facturi emise de o firmă către societatea deţinută de Bonica, inserate în situaţiile de lucrări prezentate spre decontare primăriilor comunelor bihorene Holod, Lăzăreni şi Avram Iancu, cu care cea de-a doua firmă a lui Bonica avea contracte pentru execuţia infrastructurii de apă şi apă uzată. Concret, contractele fictive între cele două societăţi au fost încheiate pentru închirierea de echipamente (buldoexcavatoare, excavatoare, cilindru compactor, autogreder şi autobasculante), deşi una dintre firme nu a deţinut niciodată asemenea utilaje, dar pentru care administraţiile locale au decontat chirii în valoare de peste 1,9 milioane lei.

La fel ar fi procedat şi administratorul Dan Fechete în cazul lucrărilor de amenajare a Grădinii Zoologice din Oradea şi la extinderea Cimitirului Municipal din Oradea, incluzând în devize facturi în valoare de 744.000 lei şi 618.388 euro, provenind de la aceeaşi firmă de la care veneau facturile pentru societatea lui Bonica, pentru prestări de servicii care, în realitate, nu au fost executate.

În total, potrivit calculelor făcute de anchetatori, cei doi oameni de afaceri au provocat un prejudiciu de 6,1 milioane de lei şi 600.000 de euro bugetului de stat şi celor ale administraţiilor locale pe care le-au înşelat.

R.D.

NICIUN COMENTARIU