12.4 C
București
vineri, 29 martie 2024 - 2:49
No menu items!

DNA, îngenuncheat de Mircea Băsescu

spot_img

Tribunalul Constanța a respins, luni, recursul formulat de DNA față de decizia Judecătoriei Medgidia de eliberare condiționată a lui Mircea Băsescu, acesta urmând a fi eliberat din penitenciarul Poarta Albă unde a fost încarcerat.

Decizia pronunțată luni de magistrații Tribunalului Constanța este definitivă și executorie, acesta urmând să fie eliberat din penitenciar.

Pe data de 4 septembrie, magistrații Tribunalului Constanța au amânat pentru o săptămână pronunțarea față de recursul formulat de DNA, care s-a opus deciziei de eliberare condiționată.

Mircea Băsescu a fost trimis în judecată de procurorii Direcției Naționale Anticorupție – Secția de combatere a corupției, în iulie 2014, și condamnat definitiv, în iunie 2016, la patru ani de închisoare cu executare.

Pe 19 iulie, Judecătoria Medgidia a admis cererea fratelui fostului președinte Traian Băsescu, Mircea Băsescu, de eliberare condiționată, sentință ce a fost contestată de procurorii anticorupție la Tribunalul Constanța. Cererea judecată pe 19 iulie a fost a treia solicitare de eliberare condiționată depusă de Mircea Băsescu, în cazurile anterioare deciziile similare ale judecătorilor de la Medgidia fiind atacate de procurorii DNA, care au avut câștig de cauză în instanța superioară.

Mircea Băsescu a executat un an din cei patru ani de închisoare cu executare pentru trafic de influență în favoarea interlopului Sandu Anghel, zis Bercea Mondial.

În iunie 2016, judecătorii Curții de Apel Constanța l-au condamnat pe Mircea Băsescu la 4 ani de închisoare cu executare, într-o cauză în care sunt implicați membri ai familiei lui Bercea Mondial.

Magistrații au dispus ca și Marian Căpățână să își execute condamnarea, în același dosar, de 3 ani de detenție pentru complicitate la trafic de influență.

Judecătorii Curții de Apel Constanța au mai dispus confiscarea de la Marian Căpățână a sumei de 265.000 de euro, în echivalentul în lei la cursul BNR de la data efectuării plății, și ridicarea sechestrului asigurator instituit în 2014 asupra bunurilor mobile și imobile ale lui Mircea Băsescu, prin ordonanța Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție — Direcția Națională Anticorupție — Secția de Combatere a Corupției.

Totodată, conform Curții de Apel, instanța a înlăturat „din cuprinsul sentinței penale apelate dispozițiile privind confiscarea specială a sumei de 265.000 euro, în echivalentul în lei la cursul BNR de la data efectuării plății, de la inculpatul Băsescu Mircea”.

Andrei Tudor