12.2 C
București
sâmbătă, 20 aprilie 2024 - 13:21
No menu items!

DNA își face propriul serviciu de informații

spot_img

Laura Codruța Kovesi înființează zeci de noi posturi de ofițeri sub acoperire și de filaj

DNA_sigla 3_SZ

Pentru că nu era de ajuns că DNA are propriul serviciu de interceptare, dotat nu demult cu tehnică performantă, șefa Direcției Naționale Anticorupție (DNA), Laura Codruța Kovesi, a obținut, în ultima zi a lunii iulie, mult-visatul serviciu secret pe care îl cerea încă din octombrie anul trecut. În aceste condiții, va fi interesant de văzut la ce vor mai folosi interceptările SRI sau serviciile ofițerilor DGIPI, câtă vreme DNA a ajuns un fel de „stat în stat”.

Hotărârea de Guvern 643/2014 a fost adoptată vineri, 31 iulie, deși nu figura pe agenda publică a Executivului, care era ocupat, teoretic, cu acordarea de fonduri pentru sinistrați și cu amnistierea fiscală a pensionarilor și a mamelor care au de returnat bani statului.

Aproape trei milioane de euro pe an pentru serviciul secret al DNA

Concret, la ședința din 31 iulie, Guvernul a aprobat suplimentarea cu 50 de posturi a numărului de ofițeri sub acoperire și de filaj și de ofițeri specializați în recuperarea creanțelor.

Înființarea unui astfel de serviciu va costa statul aproximativ 12 milioane de lei (aproape trei milioane de euro) pe an, așa cum prevedea nota de fundamentare a Hotărârii de Guvern 643/2014,  aprobată și publicată luni în Monitorul Oficial. Sumele necesare funcționării celor 50 de noi posturi vor fi “încadrate în bugetul alocat DNA”, se arată în HG 643/2014, semnată de Victor Ponta și contrasemnată, printre alții, de ministrul justiției Robert Cazanciuc.

Pe 4 octombrie anul trecut, Sursa Zilei arăta ce are la bază această hotărâre de guvern, nota de fundamentare fiind publicată la acea dată pe site-ul Ministerului Justiției.

Analiza activităţii desfăşurate de către Direcţia Naţională Anticorupţie (DNA) a reliefat necesitatea unor structuri proprii de filaj şi de investigatori sub acoperire, acestea reprezentând condiţii esenţiale pentru a creşte eficienţa activităţii de urmărire penală. (…) Ca urmare a celor prezentate mai sus, se impune înfiinţarea unor structuri proprii de recuperare a creanţelor, de filaj şi de investigatori sub acoperire şi necesitatea suplimentării numărului maxim de posturi al acestui parchet specializat cu 50 de posturi de ofiţeri şi agenţi de poliţie judiciară (Serviciul de recuperare a creanţelor – 20 ofiţeri de poliţie judiciară; Serviciul de filaj – 12 ofiţeri de poliţie judiciară, constituiţi în două echipe complete de supraveghere operativă; Serviciul de investigatori sub acoperire – 18 ofiţeri de poliţie judiciară)

HG 634/2014
Nota de fundamentare

Potrivit notei de fundamentare, noii șefi ai DNA nu mai vor să lucreze, în anchete cu ofițerii MAI, care îi ajută și acum în derularea unor astfel de operațiuni.

Lipsa unor poliţişti specializaţi în cadrul DNA impune ca procurorii să delege aceste activităţi către lucrători din cadrul altor structuri, împrejurare care poate limita eficienţa investigaţiilor. Dubla subordonare a acestor lucrători poate afecta stabilirea priorităţilor investigative, îngreunează comunicarea în momentele operative şi creează riscuri cu privire la confidenţialitatea operaţiunilor, în condiţiile în care anchetele pot viza chiar persoane din cadrul acelor structuri. Înfiinţarea unor structuri proprii de filaj şi de investigatori sub acoperire ar elimina aceste vulnerabilităţi şi ar pune la dispoziţia procurorilor un instrument esenţial pentru continuarea progreselor în investigarea faptelor de mare corupţie

HG 634/2014
Nota de fundamentare

La estimarea cheltuielilor pentru bunuri şi servicii au fost avute în vedere dotările pe care le presupune înfiinţarea acestor servicii:

  • un sediu separat pentru serviciul de investigatori sub acoperire;
  • aproximativ 20 de autoturisme; tehnică de înregistrare audio – video;
  • echipamente IT şi telefoane mobile.

De altfel, în august 2013, după ce Laura Codruța Kovesi a fost numită la conducerea DNA, această structură a atribuit un contract de furnizare de tehnică de înregistrare și filaj, în valoare de aproape 100.000 de euro. Firmele care vor dota viitoarele servicii de filaj ale DNA sunt Andyteh Concept SRL și T&T Consulting SRL.

De ce s-au răzgândit Ponta și Cazanciuc

În octombrie anul trecut atât Ponta, cât și Cazanciuc au respins propunerea Laurei Kovesi.

Pe 7 octombrie 2013, premierul Victor Ponta oferea și public argumente pentru răspunsul negativ transmis șefei DNA.

Nu se face (suplimentarea de posturi la DNA – n.r.), pentru că – nu ştiu exact ce s-a cerut, cum s-a cerut, nu a ajuns încă pe masa Guvernului – dar, dacă e vorba de suplimentări de posturi, eu am o opinie foarte clare şi priorităţi clar stabilite: primul lucru – încercăm să mai angajăm medici, profesori şi după aceea, când va ajunge momentul respectiv… deocamdată există personal suficient. Deci, nu putem acum

Victor Ponta, la Antena3
7 octombrie 2013

Ponta_Kovesi_SZ 2

Ca o coincidență, atât premierul, cât și ministrul justiției au aprobat însă proiectul Laurei Kovesi pe 31 iulie 2014, la exact trei zile după trimiterea în instanță a dosarului care-l viza pe președintele CJ Mehedinți Adrian Duicu. Dosar în care, prin rechizitoriu, atât Victor Ponta, cât Robert Cazanciuc au fost dezincriminați fără dubii de un presupus trafic de influență de aceiași procurori DNA care-i acuzau, cu doar câteva luni înainte, prin referatul de arestare al baronului de Mehedinți.

Și procurorul general al României, Tiberiu Nițu, considera, la începutul acestui an, că DNA are deja un personal foarte numeros.

Raluca Dan