22.8 C
București
vineri, 29 martie 2024 - 15:57
No menu items!

DNA: Corneliu Dobriţoiu şi mai mulţi generali, trimişi în judecată

spot_img

DNA: Corneliu Dobriţoiu şi mai mulţi generali, trimişi în judecată

Fostul ministru al Apărării Corneliu Dobriţoiu şi alţi zece generali şi colonei au fost trimişi în judecată în dosarul privind cumpărarea unor locuinţe de serviciu la preț subvenționat în baza unor declaraţii false.

Procurorii DNA au trimis dosarul la Înalta Curte de Casație și Justiție, completul de trei judecători urmând să dea un termen pentru acest dosar în care prejudiciul este estimat la 300.000 de euro.

În 16 aprilie, DNA informa că procurorii au început urmărirea penală faţă de generalul maior în rezervă Corneliu Dobriţoiu, în sarcina căruia s-a reţinut infracţiunea de abuz în serviciu contra intereselor publice dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine sau pentru altul un avantaj patrimonial sau nepatrimonial, sub forma participaţiei improprii.

Fostul ministru al Apărări este suspectat că ar avea legătură cu gruparea de generali care ar fi beneficiat de prețuri subvenționate la achiziția unor imobile.

În acest dosar, opt generali în rezervă sunt acuzați că ar fi achiziționat mai multe case la prețuri subvenționate, iar apoi le-au vândut la prețul pieței, obținând profituri importante.

A.V.