7.4 C
București
vineri, 19 aprilie 2024 - 10:31
No menu items!

DNA cere pedeapsa maximă pentru Dan Diaconescu

spot_img

Procurorii au solicitat instanței ca fondatorul PPDD să fie condamnat la 7 ani de închisoare

Dan Diaconescu_SZ 

Direcţia Naţională Anticorupţie (DNA) va cere Tribunalului Bucureşti majorarea pedepselor date de Judecătoria Sectorului 1 în dosarul de şantaj al lui Dan Diaconescu, maximul prevăzut de lege pentru această infracţiune fiind de şapte ani.

La 18 decembrie 2013, Judecătoria Sectorului 1, care a judecat fondul dosarului, l-a condamnat pe Diaconescu la trei ani de închisoare cu executare, din care să se scadă zilele în care acesta a fost în arest preventiv, respectiv perioada 22-25 iunie 2010.

În acelaşi dosar, Dorel Petru Pârv a primit tot trei ani de închisoare cu executare, iar Mitruş Ghezea, doi ani şi şase luni de închisoare, de asemenea cu executare.

DNA intenţionează să ceară majorarea pedepselor dispuse la fondul dosarului, pe motiv că „sentinţa este netemeinică sub aspectul cuantumului pedepselor aplicate prin reţinerea de circumstanţe atenuante în favoarea inculpaţilor”, informează Mediafax.

Solicităm instanţei de control judiciar admiterea apelului, desfiinţarea în parte a sentinţei apelate iar în rejudecare majorarea pedepselor aplicate inculpaţilor

DNA

Procurorii îşi argumentează cererea demontând, printre altele, circumstanţa atenuantă explicată de instanţă prin aceea că Diaconescu şi Ghezea sunt „persoane instruite şi perfect integrate în societate”.

Caracteristica inculpaţilor de ‘persoane instruite’ nu convinge ca un element în favoarea acestora cât timp instrucţia superioară presupusă în sarcina lor nu a acţionat ca un element de cenzură de natură a împiedica săvârşirea infracţiunilor şi nici ca o moralitate superioară aptă să trezească în conştiinţa acestora regretul faptelor comise nici după săvârşirea acestora şi nici măcar după descoperirea lor. Din contră, acest grad de instruire a permis inculpaţilor abordarea infracţiunii de şantaj dintr-o perspectivă inedită şi anume aceea a ameninţărilor aduse părţilor vătămate prin intermediul mijloacelor mass-media

DNA

În acelaşi context, anchetatorii arată că inculpaţii, sub pretextul de anchete jurnalistice, „nu au ezitat să ameninţe părţile vătămate cu divulgarea de date compromiţătoare în schimbul unor sume de bani, ferm convinşi că faptele lor nu vor face obiectul vreunei investigaţii judiciare inclusiv prin interpretarea în favoarea personală, iar nu în favoarea societăţii a principiului libertăţii presei şi a libertăţii de opinie”.

Pe de altă parte, DNA arată că o conduită normală nu poate fi convertită automat şi numai prin ea însăşi într-o conduită excepţională pentru a fi valorificată ca o circumstanţă atenuantă. „Atitudinea de consideraţie faţă de lege dovedită prin respectarea normelor juridice reprezintă conduita normală în societate a oricărei persoane”, subliniază procurorii.

Contestaţiile faţă de sentinţa Judecătoriei Sectorului 1 au termen în 3 septembrie.

Andrei Tudor