11.9 C
București
vineri, 19 aprilie 2024 - 21:36
No menu items!

DNA cere arestarea deputatului Ion Ochi, fost vicepreședinte al CJ Brașov

spot_img

Procurorul șef al DNA, Laura Codruța Kovesi, cere sesizarea Camerei Deputaților pentru încuviințarea reținerii și arestării lui Ion Ochi, pentru luare de mită și abuz în serviciu în formă continuată

Ochi_Ion

Cererea semnată de procurorul șef al DNA, însoțită de referat, au fost trimise procurorului general, care le transmite Ministerului Justiției, pentru solicitarea președintelui Camerei Deputaților, de a-i ridica imunitatea deputatului Ion Ochi.

Procurorii au stabilit că în a doua jumătate a anului 2011, Ion Ochi, care era vicepreședinte al CJ Brașov, a convenit cu un afacerist, Cristian Dorin Nica, ca firma acestuia să facă lucrări de reparații pe un drum județean, DJ 112D, între localitățile Prejmer și Lunca Câlnicului. În schimbul alocării lucrărilor către această societate, Ion Ochi a urmărit atât atragerea de capital electoral pentru campania parlamentară din 2012, cât și foloase necuvenite, pentru el.

Aceste lucrări au fost efectuate în proporție de aproximativ 60% în perioada noiembrie — decembrie 2011, fără să existe vreo cerere din partea CJ Brașov, fără a exista vreun contract, fără specificații tehnice și fără supraveghere din partea unui diriginte de șantier. Lucrările au fost executate necorespunzător, nu au fost finalizate, iar în prezent drumul județean respectiv se află într-o stare comparabilă cu cea de dinaintea reabilitării, fiind necesare, potrivit estimărilor, aceleași reparații. Pentru a crea o aparență de legalitate și pentru a putea justifica decontarea și plata lucrărilor, firma lui Nica a participat la o procedură formală de achiziție publică, context în care, la instigarea lui Ion Ochi, comisia de evaluare a ofertelor a declarat câștigătoare societatea omului de afaceri, cu un punctaj maxim, deși oferta depusă nu a fost în realitate analizată.

comunicat DNA

Procurorii susțin că Ion Ochi i-a determinat pe ceilalți participanți care au contestat licitația să-și retragă contestațiile formulate. Pe parcursul anului 2012, la solicitarea aceluiași vicepreședinte al CJ Brașov, contractul a fost prelungit cu 4 acte adiționale, ultima dată fără termen. Până la acea dată însă, deși firma și-a încasat banii, lucrările erau departe de a fi finalizate. anchetatorii au mai stabilit că materialele folosite la lucrări au fost achiziționate de una din firmele controlate de Ion Ochi. Firma beneficiară a contractului a obținut un beneficiu de peste 2,5 milioane de lei, spun procurorii, ceea ce reprezintă prejudiciul adus CJ Brașov.

DNA mai precizează că procurorii au luat măsura controlului judiciar pentru 60 de zile față de: Nicolae Blaga — director al Serviciului de Administrare Drumuri și Viorel Costea — șef al Direcției de Administrare Drumuri din CJ, funcții deținute la data faptei, Cristian Dorin Nica — director al unei societăți comerciale, Todorică Constantin Șerban — primar al localității Prejmer.

M.N.