9.8 C
București
miercuri, 24 aprilie 2024 - 1:35
No menu items!

DNA cere arest la domiciliu pentru președintele CJ Prahova, baronul Mircea Cosma

spot_img

Cosma 1

Procurorii DNA cer instanței arestul la domiciliu pentru președintele CJ Prahova, Mircea Cosma, care era cercetat sub control judiciar. Anchetatorii justifică, în rechizitoriul prin care Cosma a fost trimis în judecată alături de fiul său, deputatul PSD Vlad Cosma, dar și alături de răzvan Alexe și un director din cadrul CJ Prahova, că președintele Consiliului Județean și-a donat sau înstrăinat bunurile deținute împreună cu soția și fiul său, astfel încât să se sustragă de la sechestrul impus de DNA.

Astfel, procurorii DNA propun anularea unei donații făcută de deputatul Vlad Cosma și anularea actului de partaj voluntar făcut de tatăl său, Mircea Cosma, ambele autentificate pe 20 februarie 2014, ca fiind cauze ilicite.

În rechizitoriul prin care au fost trimiși, vineri, în judecată, procurorii anticorupție spun că între 2010 și 2013, președintele CJ Prahova a făcut tot ce i-a stat în putință pentru a aranja lucrările plătite din bugetul de stat, astfel încât familia sa să obțină „comision”. Concret, Răzvan Alexe se întâlnea cu reprezentanții firmelor care doreau să participe la licitații, apoi dădea comanda către Vlad și Mircea Cosma, cdare la rândul lor, îi spuneau responsabilului din cadrul instituției cine trebuie să câștige achiziția respectivă. Răzvan Alexe, arestat în acest moment, împărțea, conform anchetatorilor și banii care li se cuveneau tuturor, în părți egale. El ar fi disimulat șpaga primită, aproape 4 milioane și jumătate de lei, prin circuite în cadrul a două firme ale sale și prin alte procedee financiare fictive. Mircea Cosma și directorul din CJ Prahova, Daniel Alixandrescu ar fi încercat să ascundă banii primiți de la firme prin transfer succesiv de proprietate în care au fost interpuse mai multe persoane fizice. Procurorii mai notează în rechizitoriu că la mai multe întâlniri cu reprezentanții a trei societăți care au câștigat ilegal licitațiile de la CJ Prahova a participat, alături de Răzvan Alexe, în biroul acestuia, și deputatul Vlad Cosma, pentru a garanta participanților că înțelegerile vor fi respectate.

În această locaţie, persoanele implicate stabileau modalitatea în care urmau să participe la licitaţiile organizate la nivelul Consiliului Judeţean Prahova, societatea care trebuia să câştige o anume lucrare, costurile estimative de execuţie şi câştigul obţinut, dar şi cuantumul „comisioanelor” care trebuiau plătite şi anume: 10% pentru preşedintele autorităţii publice judeţene – inculpatul Cosma Mircea şi pentru formaţiunea politică pe care acesta o reprezenta, sume fixe – de regulă 10.000 lei de lucrare pentru sprijinul acordat de inculpatul Alixandrescu Daniel Adrian – potrivit prerogativelor funcţiei sale, precum şi 1/3 din câştig care se împărţea în mod egal între inculpaţii Alexe Răzvan şi Cosma Vlad Alexandru – traficanţii de influenţă.

comunicat DNA

Procesul va începe la Înalta Curte de Casație și Justiție.

Sofia Marinescu