14.4 C
București
joi, 28 martie 2024 - 12:51
No menu items!

DNA a extins acuzațiile pe numele lui Dan Șova. Senatorul a fost pus sub CONTROL JUDICIAR

spot_img

Dan Șova a fost audiat timp de două ore la DNA, imediat după Victor Ponta

Dan Sova_DNA_SZ

La ieșirea de la audieri, Dan Șova a confirmat că procurorii au extins acuzațiile pe numele lui. Fostul ministru a precizat că nu dă detalii, deoarece procurorul poate formula acuzațiile pe care le consideră, dar el se va apăra în faza de judecată.

Procurorii din cadrul Secției de combatere a infracțiunilor asimilate infracțiunilor de corupție au dispus punerea în mișcare a acțiunii penale și luarea măsurii controlului judiciar pe o durată de 60 de zile, începând de la data de 5 iunie 2015, față de inculpatul ŞOVA DAN-COMAN, avocat coordonator al Societăţii Civile de Avocaţi „Şova şi Asociaţii”, în prezent senator, cu privire la săvârşirea infracțiunilor de:

– fals în înscrisuri sub semnătură privată (17 infracţiuni)

– evaziune fiscală în formă continuată

– spălare de bani

comunicat DNA

Referitor la sumele de bani obținute de Victor Ponta ca avocat, de la firma sa de avocatură, pentru care DNA a început urmărirea penală pe numele premierului, Șova a spus că toate aceste contracte au fost publice din 2011, iar Victor Ponta a postat pe internet actele doveditoare.

Senatorul Dan Şova a ajuns la DNA, vineri, la scurt timp de la plecarea lui Victor Ponta de la sediul Direcţiei Naționale Anticorupţie, unde premierului s-a adus la cunoştinţă că este urmărit penal pentru fals în înscrisuri sub semnătură privată, complicitate la evaziune fiscală şi spălare de bani.

În perioada octombrie 2007 – iunie 2009, societatea de avocaţi a transmis unei persoane, afin de gradul II cu Ponta Victor-Viorel, dreptul de utilizare cu titlu gratuit, exclusiv în scop personal (fără vreo legătură cu activitatea societăţii de avocaţi) a autoturismului marca Audi Allroad. Bunul fusese achiziţionat în vederea desfăşurării activităţii societăţii de avocaţi. Societatea de avocaţi a plătit avansul, ratele de leasing şi toate cheltuielile aferente contractului până la sfârşitul anului 2009. În tot acest timp, societatea de avocaţi a beneficiat de deducerea TVA, a impozitului pe profit şi de alte deduceri. În luna iunie 2009 autoturismul a fost declarat furat.

comunicat DNA

 Procurorii au mai stabilit că în 2010, firma de avocatură a lui Șova a semnat un contract denumit „cooperation agreement” cu valabilitate de 4 ani, având ca obiect consultanţă juridică în materia dreptului european şi finanţării de fonduri comunitare, cu o persoană apropiată lui Dan Şova.

În temeiul pretinsei cooperări, respectiva persoană a primit lunar suma de 3.000 euro. În realitate între cele două părţi nu a existat nici un fel de cooperare, contractul fiind încheiat pentru a procura un folos necuvenit persoanei respective, precum şi pentru diminuarea obligaţiile fiscale ale societăţii de avocaţi. Astfel, prin înregistrarea în contabilitate a unor cheltuieli care nu au la bază operaţiuni reale a fost creat un prejudiciu bugetului de stat în cuantum de 147.724,22 lei.

Sumele de bani provenite din faptele menţionate au fost dobândite de Şova Dan-Coman în perioada aprilie 2007 – decembrie 2008 şi au fost la dispoziţia acestuia în conturile deschise de societatea de avocaţi, iar o parte din aceste sume a fost folosită în acelaşi interval de timp, în interes personal.

comunicat DNA

În dosarul Turceni Rovinari, Dan Şova este urmărit penal din august 2014, pentru trei fapte de complicitate la abuz în serviciu, cu obţinere de foloase necuvenite pentru sine sau pentru altul, după ce în perioada 2007-2008 firma „Şova şi Asociaţii” a încheiat trei contracte de asistenţă juridică cu complexurile Turceni şi Rovinari, în urma cărora acestea ar fi fost prejudiciate cu aproape 3,5 milioane de lei.