7.8 C
București
sâmbătă, 20 aprilie 2024 - 10:10
No menu items!

DN1E Braşov-Poiana Braşov, închis sâmbătă şi duminică mai multe ore din cauza unei competiţii sportive

spot_img
DN1E Braşov-Poiana Braşov, închis sâmbătă şi duminică mai multe ore din cauza unei competiţii sportive
foto: sportrevolution.ro

Drumul Național (DN) 1E va fi închis sâmbătă şi duminică, pe sectorul Braşov-Poiana Braşov, între orele 8,45-12,00 şi 13,45-18,00, din cauza desfăşurării Campionatului naţional de viteză în coastă Dunlop 2013, competiţie care se va desfăşura sub denumirea de Marele Premiu al Oraşului Braşov.

Potrivit unui comunicat de presă transmis de organizatorul competiției, întrecerea a stârnit un interes major din partea sportivilor, oraşul de la poalele Tâmpei fiind una din cele mai populare destinaţii pentru piloţii din campionatele interne, iar revenirea la traseul care leagă Braşovul de Poiana Braşov a atras, până la închiderea înscrierilor, un număr de 90 de piloţi care şi-au exprimat dorinţa de a se alinia la start.

Recordul actual de prezenţă aparţine tot Braşovului, a doua etapă a sezonului 2012, Trofeul Râşnov având 88 de sportivi la start.

Lucian Mera