Divorţul dintre Jennifer Lopez şi Marc Anthony a fost finalizat

Cei doi vor împărți custodia gemenilor Max si Emme, 5 ani

 jlo marc anthony

Divorţul dintre cântăreţii Jennifer Lopez şi Marc Anthony, care s-au despărţit în urmă cu aproape trei ani, a fost finalizat luni, la Tribunalul Superior din Los Angeles, potrivit documentelor Curții Superioare, scrie miercuri people.com.

Lopez, 44 de ani, și Anthony, 45 de ani, vor împărți custodia gemenilor Max si Emme, 5 ani, Anthony obținând custodia lor timp de șapte zile pe lună.

Instanța a detaliat modul în care cei doi își vor împărți custodia copiilor în vacanțele școlare, la zilele de naștere și de sărbători, incluzând Crăciunul, Ziua Recunoștinței și Halloween-ul. De asemenea, cei doi au fost de acord să îi protejeze pe gemeni de paparazzi și să se asigure că aceștia “nu sunt expuși la publicitate nedorită.”

Lopez si Anthony s-au căsătorit în iunie 2004, ceremonia de la locuința ei din Beverly Hills fiind nepretențioasă și ferită de ochii lumii.

Jennifer Lopez a fost căsătorită de trei ori: cu ospătarul cubanez Ojani Noa în perioada februarie 1997 – ianuarie 1998, cu dansatorul Chris Judd în perioada septembrie 2001 – iunie 2002 şi cu cântăreţul Marc Anthony în perioada iunie 2004 – aprilie 2012.

C.A.

NICIUN COMENTARIU