7.5 C
București
sâmbătă, 20 aprilie 2024 - 4:22
No menu items!

Directorul TAROM a demisionat. Tudose: „Despre lacrimi mai vorbim noi”

spot_img

Directorul general al companiei aeriene de stat TAROM, Eugen Davidoiu, şi-a dat demisia, luni dimineaţă, după ce, la ultima şedinţă de guvern, premierul Mihai Tudose a criticat managementul acestuia, în condițiile în care, în ultimul an, au fost înregistrate pierderi de peste 104 milionane lei.

Şeful Tarom şi-a înaintat demisia deși, duminică, anunţa că nu are motive să plece de la conducerea companiei, argumentând că a adus două aeronave noi şi că a început restructurarea „deranjând unele grupuri de interese” care „vor să dispară companiile de stat”.

În schimb, premierul Mihai Tudose a anunţat, duminică seara, că va dispune Corpului de control să investigheze, începând de luni, situaţia de la TAROM, precizând că aceasta nu va fi închisă sau vândută, dar că e necesar să intre pe profit.

Premierul Mihai Tudose a declarat, luni dimineaţa, după demisia directorului general al TAROM, că nu l-a convins el, nu a vorbit cu acesta, precizând că nu e cazul ca ministrul transporturilor să-şi dea demisia.

Întrebat despre demisia directorului general Tarom, care ar fi spus că este „curat ca lacrima”, premierul Mihai Tudose a spus: „Despre lacrimi o să mai vorbim noi. Ce spune domnia sa e problema domniei sale. Nu l-am convins eu, nu am vorbit cu el”.

Valeriu Motoc