22.8 C
București
vineri, 29 martie 2024 - 15:09
No menu items!

Directorul general adjunct al APIA, Aurel Pană, trimis în judecată pentru corupție

spot_img

dna

Directorul general adjunct al Agenției de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA), Aurel Pană, a fost trimis în judecată de procurori pentru săvârșirea infracțiunilor de trafic de influență și complicitate la luare de mită.

În același dosar a fost deferit justiției George Mugur Voinea, director la SC Evalserv Standard SRL, relatează Agerpres.

Potrivit DNA, în perioada mai – august 2013, Aurel Pană, în calitate de director general adjunct la APIA și președinte al comisiei de evaluare a ofertelor pentru achiziția de ulei în cadrul programului PEAD 2013, împreună cu Mugur Voinea, în baza unei înțelegeri prealabile, a pretins de la denunțător un comision de 10% din valoarea contractelor adjudecate de societatea administrată de denunțător, circa 5.200.000 lei (aproximativ 1.200.000 de euro) și externalizarea serviciilor de transport, în scopul de a-și îndeplini sau de a nu întârzia îndeplinirea atribuțiilor sale de serviciu în legătură cu procedura de achiziție pentru ulei organizată de APIA.

În schimb, cei doi urmau să-și exercite influența asupra celorlalți membri ai comisiei de licitație astfel încât ofertele formulate de către societatea denunțătorului să fie declarate câștigătoare și pentru a asigura societății susținere în ceea ce privește derularea contractelor (plăți în avans, modificarea favorabilă a graficului de livrări, confirmarea unor livrări neefectuate).

Totodată, Aurel Pană a pretins, la data de 8 aprilie 2013, de la reprezentanții unei societăți comerciale suma de 1.000.000 euro și subcontractarea serviciilor de transport către o firmă indicată de acesta, în scopul de a-și îndeplini atribuțiile de serviciu în sensul favorizării câștigării licitației și pentru a-și exercita influența asupra membrilor comisiei de licitație.

În aceeași perioadă, Mugur Voinea a obținut foloase necuvenite constând într-un contract de lucrări prin care firma denunțătorului se obliga să plătească către SC Evalserv Standard SRL suma de 516.871 lei la care se adaugă TVA de 124.049 lei și a înlesnit lui Aurel Pană semnarea unui contract de transport încheiat de către o societatea comercială cu societatea denunțătorului.

La data de 15 august 2013, Aurel Pană și Mugur Voinea au fost arestați preventiv de Tribunalul București, ulterior această măsură preventivă a fost prelungită până la data de 11 noiembrie 2013.

A.V.