Dinu Pescariu, audiat la DNA. Fostul sportiv, pus sub acuzare în dosarul “Baza Cutezătorii”

  • UPDATE

Dinu Pescariu a părăsit sediul DNA, după ce procurorii i-au prezentat acuzațiile în dosarul privind modul în care acesta a primit în concesiune, de la Ministerul Educației, Baza Sportivă “Cutezătorii”.

Omul de afaceri Dinu Pescariu este audiat la Direcția Națională Anticorupție (DNA).

“Mă duc acum să văd ce-mi spun”, a declarat Dinu Pescariu, la intrarea în sediul DNA.

Surse judiciare au precizat că Pescariu urmează să fie audiat de procurori într-un dosar în care se investighează modalitatea în care a fost concesionată Baza Sportivă “Cutezătorii”.

Clubul Pescariu Sports & Spa este parte a complexului sportiv construit de familia Pescariu pe terenul fostei baze sportive de 60 de hectare “Cutezătorii”, trecut în decembrie 2013 din administraţia Ministerului Educaţiei la Regia Autonomă „Administraţia Patrimoniului Protocolului de Stat” (RA-APPS).

Clubul a fost de-a lungul ultimilor 12 ani subiectul mai multor controverse care au vizat modul cum au fost cedate drepturile de folosire a acestuia lui Dinu Pescariu.

Baza Cutezătorii a fost închiriată în 2004 Fundaţiei Dinu Pescariu, pentru zece ani, respectiv până în martie 2014, pentru o chirie de 9.000 de euro pe lună. Potrivit unor informaţii apărute în presă, în 2009, când baza se afla în custodia Ministeului Educației, a fost semnat un act adiţional prin care contractul a fost prelungit până în 2034.

Baza sportivă şi de agrement – situată pe malul drept al lacului Tei – a aparţinut încă din 1972 Ministerului Învăţămîntului, sub diversele denumiri pe care acesta le-a purtat de-a lungul timpului. Începînd cu 1976, aici a fost amenajat “Complexul sportiv de agrement Cutezătorii” şi au avut loc activităţi sportive, cultural-artistice, ştiinţifice, inclusiv taberele şcolare, pentru elevi şi copii din întreaga ţară.

 

 

NICIUN COMENTARIU