13.8 C
București
joi, 25 aprilie 2024 - 20:49
No menu items!

DIICOT face verificări în cazul lui Cristian Burci

spot_img

Procurorii verifică dacă ar putea începe o investigație privind intermedierea de către patronul „Adevărul Holding” a vânzării unor copii în anii ’90

Burci_SZ

Procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism (DIICOT) verifică în ce măsură ar putea deschide o anchetă privind intermedierea de către Cristian Burci, proprietarul „Adevărul Holding” a vânzării unor copii în anii ’90, transmite Antena 3.

Potrivit Antena 3, oficialii DIICOT nu au precizat de ce au luat această decizie – dacă este vorba despre autosesizare, în urma difuzării de către postul de televiziune a unui reportaj realizat în anii ’90 de reporterii emisiunii „60 Minutes”, a canalului american CBS, care-l înfățișează pe Burci pe post de „baby-broker” sau dacă este vorba despre o plângere depusă împotriva acestuia. Reprezentanți ai DIICOT au precizat însă pentru Antena 3 că au primit și un memoriu din partea unei asociații în legătură cu acest caz.

Pe 13 august, Mircea Badea a prezentat în cadrul emisiunii sale, „În gura presei”, la Antena 3, un reportaj realizat în anii ’90 de reporterii emisiunii 60 minutes, a canalului american CBS.  Subiectul reportajului, adopțiile copiilor în România, o afacere bănoasă imediat după decembrie 1989.

burci antena

Reporterul american filmează cu camera ascunsă o întâlnire cu unul dintre intermediarii vânzării de copii, despre care spune că te abordează direct în holurile hotelurilor. Ușor de recunoscut din imagini, unul dintre cei care discută cu reporterul despre condițiile și prețul la care poate fi adoptat un copil este Cristian Burci, proprietarul „Adevărul Holding”.

În reportaj, acesta este numit baby-brokerul „Cristian”. El dă detalii despre cât durează procesul de adopție pentru o familie de americani, ce șpăgi trebuie să dea intermediarii și căror categorii de funcționari – asistente, judecători, funcționari.

R.D.